12.4 C
Campulung Muscel
joi, 2 mai, 2024

Sancţiuni aplicate de jandarmii argeşeni!

Alte Știri

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni punctuale, atât independent, cât și în colaborare cu Poliția, în cadrul cărora au acționat pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru această perioadă precum și prevenirea și combaterea altor fapte de natură contravențională sau penală.

Astfel, în ultimele 72 de ore au fost constatate mai multe abateri de la prevederile Legii 55/2020, dar și de la alte acte normative, pentru care au fost aplicate un număr de 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.700 lei.

“Jandarmii argeșeni au desfășurat acțiuni de verificare pe raza județului, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, iar majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru lipsa certificatului verde sau pentru nepurtarea măștii de protecție.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și interdicțiile impuse pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19!”, precizează jandarmii argeşeni.

Ultimele Știri

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung Un 1 Mai, în zona de picnic de...

Alte știri din aceeași categorie