22.9 C
Campulung Muscel
joi, 18 iulie, 2024

Simpozion dedicat lui Mihai Eminescu la Muzeul Județean Argeș

Alte Știri

La 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Muzeul Județean Argeș a  organizat un simpozion dedicat celui considerat a fi cel mai mare poet român. La evenimentul care a avut loc miercuri, 13 ianuarie, ora 12.00, au participat oficialități publice locale, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Polexe, jurnaliști, profesori, precum și elevi de la colegiile Zinca Golescu și I.C. Brătianu. Amfiteatrul, locul în care a avut loc evenimentul, a fost arhiplin. Programul manifestărilor a avut mai multe etape, auditoriul fiind invitat mai întâi să asculte discursurile specialiştilor despre Mihai Eminescu, şi, de asemenea, să reflecteze asupra unora dintre creaţiile poetului. În timpul simpozionului s-a desfășurat concursul literar “Mihai Eminescu – poetul nepereche” adresat elevilor din ciclul liceal. În final a avut loc un program muzical. Pe această cale, conducerea și colectivul Muzeului Județean Argeș mulțumesc tuturor participanților și îi așteaptă și la următoarele evenimente.

Ultimele Știri

Cât costă un mic și o bere la zilele caniculare ale Câmpulungului din Muscel? Se face baie în spumă

Cât costă un mic și o bere la zilele caniculare ale Câmpulungului din Muscel? Se face baie în spumă....

Alte știri din aceeași categorie