5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

ȘTIAȚI CĂ există o Căsuța Albastră în Corbi într-un loc desprins din povești?

Alte Știri

ȘTIAȚI CĂ există o Căsuța Albastră în Corbi într-un loc desprins din povești? În imediata apropiere a Mănăstirii “Corbii de Piatră”, situată în satul Jgheaburi, comuna Corbi, cu inedita biserică rupestră ce datează din secolul al XIV-lea, se găsește gospodăria Mamei Uța, o casă de pe muchia istoriei, aflată la capătul satului. Situată sub o scobitură imensă de piatră, gospodăria abisală a Mamei Uța își face apariția discret.

Casa cu pereți albaștri aduce aminte de alte timpuri, de mirajul anilor care au trecut, și prezintă cel mai bine moștenirea tradițiilor și obiceiurilor din nordul județului Argeș. De la paturile de altădată la leagănul în care Mama Uța și-a crescut fiica, de la preșurile țesute până la prispa plină de flori, totul pare decupat dintr-un film al copilăriei.

Despre casa Mamei Uța se spune că este singura de pe pământ cu o cascadă naturală în grădină. Minunăția de șiroi de apă prăvălit pe jgheabul de piatră, de la o înălțime de opt metri, taie răsuflarea privitorilor. Odată ajunși sub boltele cascadei, turiștii realizează că, de fapt, șiroiul reprezintă o cascadă de lumină, secată, pe o piatră uscată, unde cândva apele de pe dealuri se prăbușeau la poalele stâncii.

Pătrunzând parcă într-un decor din vremea dacilor, curtea Mamei Uța, cu numeroase flori în curcubee, este nelipsită de prezența turiștilor, care descoperă aici o lume a legendelor.

În jurul casei albastre a mamei Uța, neschimbată de un secol și jumătate, bolovanii uriași cu forme stranii par mai degrabă ouă de dinozaur sau fragmente din statui ciclopice. Aici, legendele amintesc de populația ce își ducea existența înainte de Potop – celebrii uriași. Povestea pare cu adevărat credibilă, dat fiind faptul că odată ridicată privirea în peretele de gresie, un picior imens și pietrificat își face apariția, distingându-se, fără nicio îndoială, coapsa și genunchiul uriașului, captive în stânca de piatră.

Pitoreasca localitate Corbi este situată în zona central-nordică a județului Argeș, pe cursul mijlociu al Râului Doamnei, la 55 km de municipiul Pitești, 34 km de Câmpulung și 31 km de Curtea de Argeș.

(Sursa: primariacorbi.com)

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie