9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Șuța Anișoara, femeia director într-o lume a bărbaților

Alte Știri

Cunoaştem faptul, că sunteţi de mult timp, în fruntea instituţiei de învăţământ, una de elită a oraşului Câmpulung, cum vă descurcaţi ca femeie într-o lume a bărbaţilor?

– Da, sunt la conducerea şcolii Oprea Iorgulescu, din Câmpulung, din luna septembrie, anul 2007. M-am legat mult de această şcoală, am o funcţie care mă solicită foarte mult. Ca femeie care are o familie trebuie să îndeplineşti obligaţiile casnice să te ocupi şi de copii. Eu, în funcţia pe care o deţin îmi respect foarte mult atribuţiile mele şi încerc să le îndeplinesc cu maximă responsabilitate, zilnic sunt în şcoală, în jur de opt ore, au fost zile când am stat şi doisprezece ore, sunt multe sarcini de îndeplinit. Ca director răspunzi de toate domeniile, totul trebuie să fie organizat, să ţii o legătură cu elevii, părinţii cu cadrele didactice care lucrează în şcoală. Suntem solicitaţi să realizăm situaţii puse la dispoziţia noastră de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în decurs de două ore, trebuie să transmitem, astfel aceste situaţii trebuie întocmite cu maximă responsabilitate pentru că la rândul lor inspectorii, trebuie să dea mai departe la minsiter şi toate datele trebuie să fie corecte. Munca cu oamenii se ştie că este cea mai grea, trebuie şi cu părinţii păstrată o legătură de armonie, ceea ce de multe ori nu este prea uşor, trebuie să colaborăm ca copiii lor să aibă parte de o instruire bună.

Cum de aţi rezistat atât de mult în funcţie, ţinând cont că nu sunteţi implicată politic?

– Menţinerea mea în funcţie se datorează modului în care am gestionat problemele şcolii. Nu am avut parte de reproşuri din partea conducerii de la Piteşti, care de-a lungul timpului s-a tot schimbat. Şcoala merge foarte bine, este o şcoală de elită, care a contribuit la creşterea învăţământului argeşean. Am obţinut rezultate deosebite cu copiii la olimpiadele şcolare în toate domeniile, pe discipline, în domeniul cultural-artistic şi cred eu că asta a contribuit la menţinerea mea ca director al acestei instituţii de învăţământ.

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie