4.1 C
Campulung Muscel
luni, 11 noiembrie, 2024

Taborul Argeșului va fi luat cu asalt de oameni…

Alte Știri

În acest an, Sărbătoarea Rusaliilor (Cincizecimea) este prăznuită în calendarul ortodox pe 12 și 13 iunie, fiind cunoscută și sub numele de Pogorârea Duhului Sfânt.

Cu acest prilej vor fi momente speciale la Mănăstirea #Slănic, cunoscută și sub numele de Taborul Argeșului. Astfel, mâine, de sărbătoarea Sfintei Treimi, la ora 09:00, în incinta Mănăstirii Slănic Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului va oficia, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, slujba de sfințire a bisericii cu hramurile Sfânta Treime și Nașterea Maicii Domnului, urmată de Sfânta Liturghie, ținută în altarul de vară al lăcașului monahal.

Despre schitul Slănic din comuna Aninoasa, tradiţia spune că a fost întemeiat de voievodul Vlad Ţepeş. Prima atestare documentară a aşezământului este însă ceva mai recentă, datând din 1679.

#Rusaliile sunt sărbătoarea creștină care încheie Ciclul Pascal fiind, ca importanță, aproape pe același plan cu Paștele și Învierea.

După pogorârea Duhului Sfânt, comunitatea ucenicilor lui #Hristos devine Biserică, adică adunarea tuturor celor aleşi din lume care cred în Sfânta Treime, sunt botezaţi şi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine ale lui Hristos, prin lucrarea şi datorită prezenţei Duhului Sfânt în ea.

Rusalii binecuvântate!

Foto: Imagini de la Hramul Mănăstirii Slănic (august 2021)

Ultimele Știri

Lecții de sex și boli venerice la modă în primăria din Câmpulung Muscel, sub clar de Lună

Lecții de sex și boli venerice la modă în primăria din Câmpulung Muscel, sub clar de Lună. Tinerii din...

Alte știri din aceeași categorie