ULTIMĂ ORĂ. Arde o secție de votare. Prăpăd în zonă! Mai exact este vorba de Căminul Cultural care a fost transformat în secții de votare. Se întâmplă în comuna Petrești.
Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Găești și încă un echipaj de la Vișina intervin în acest moment pentru stingerea unui incendiu în comuna Petrești. Acoperișul căminului cultural din satul Puntea de Greci a luat foc, iar satul s-a umplut de un fum dens. Speriați, oamenii au sunat la 112 după ce fumul gros.
Acțiunea este în desfășurare. Rămâne de văzut dacă au ars buletinele de vot și urnele. Secția de votare deservea locuitorilor din satul Puntea de Greci. Se pare că incendiul s-a produs după ce oamenii au încercat să se încălzească în secție, întâlnindu-se pentru a pregăti alegerile pentru mâine.
“La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Petreşti şi pompierii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru asigurarea măsurilor de siguranţă publică şi lichidarea incendiului. Incendiul se manifestă la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Totodată, au fost afectaţi şi 10 metri pătraţi din tavanul din rigips. Nu au fost înregistrate persoane rănite, fiind doar pagube materiale”, precizează Centrul Judeţean de Comunicare Dâmboviţa.
Locaţia respectivă era alocată Secţiei de votare nr. 333.
Conform Centrului Judeţean de Comunicare Dâmboviţa, în prezent materialele electorale se află sub paza poliţiştilor.
foto descriptiv
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.