Un tânăr din Argeș, urmărit internațional se plimba relaxat prin Pitești. A fost recunoscut de un polițist.
Un argeșean care, de mai bine de doi ani, figura în baza de date a Poliției Române ca fiind urmărit internațional, a fost recunoscut pe stradă de un polițist aflat în timpul liber. Omul legii a cerut ajutorul polițiștilor Secției 2 Pitești și individul a fost capturat și dus la închisoare. El are de executat o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru un furt comis în Italia în august 2016.
CITEȘTE ȘI. Tragedie fără margini. Concubini tineri găsiți morți în casă de rude!
Sâmbătă 15 martie a.c., un polițist din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, aflat în timpul liber, pe Calea Bascov din Pitești, a observat un bărbat, ale cărui semnalmente corespundeau cu cele ale unui urmărit la nivel internațional, din anul 2022.
CITEȘTE ȘI. Tragedie pe șoselele din Argeș. Și-a pierdut viața într-un bolid de lux, singur la volan!
”Cu sprijinul polițiștilor Secției 2 Poliție Pitești, au reușit interceptarea bărbatului, iar in urma legitimării și verificării acestuia în bazele de date, au stabilit că are 35 de ani, este din Ștefănești, iar pe numele său există Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Curtea de Apel Pitești, din anul 2022.
CITEȘTE ȘI. Alex Pristavu a murit la doar 35 ani, într-un mod înfiorător! Mesajele dureroase ale celor care l-au cunoscut
Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, ca urmare a săvârșirii mai multor infracțiuni de furt pe teritoriul Italiei. Persoana în cauză a fost încarcerată” a transmis IPJ Argeș.
Tânărul era căutat de peste 2 ani
Bărbatul este Răduț Sergiu-Nicolae, care a fost condamnat în decembrie 2022 de către Curtea de Apel Pitești. El figura pe site-ul Poliției Române la ”urmăriți general” de la data sentinței definitive. Bărbatul a fost prins în august 2016 furând parfumuri, în valoare de 1736 euro, dintr-un magazin din Trieste Italia. A fost surprins de sistemul de supraveghere în timp ce băga într-un rucsac bunurile sustrase.
CITEȘTE ȘI. Un primar din Argeș a comis-o grav. A ajuns pe mâinile judecătorilor din Câmpulung Muscel
A fost condamnat în iunie 2019 de Tribunalul Trieste la 2 ani închisoare, cu executare. Autoritățile din Italia au emis pe numele argeșeanului un mandat european de arestare. El a fost prins în România, a stat o perioadă în arest preventiv, ulterior a fost plasat sub control judiciar.
CITEȘTE ȘI. Un angajat de la Ambulanță Argeș a comis-o grav! Și-a pierdut locul de muncă pentru asta!
În decembrie 2022 Curtea de Apel Pitești a recunoscut sentința emisă de judecătorii italieni și s-a dispus executarea pedepsei într-o închisoare din România. Deși sentința era definitivă bărbatul nu s-a predat și nici nu a mai fost găsit, fiind dat în urmărire internațională.
sursa – curier.ro
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.