9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Urşii se primbă nestingheriţi prin Muscel!

Alte Știri

Urşii se primbă nestingheriţi prin Muscel!

După ce un exemplar s-a jucat pe la Câmpulung, s-a dus prin curtea Colegiului Naţional Pedagogic Carol I, apoi altul şi-a făcut apariţia pe la Stoeneşti, apoi un alt exemplar s-a scăldat în Vidraru, acum alte exemplare se plimbă prin comuna Mioarele, sat Măţău.

Conform localnicilor, urşii apar destul de des în această perioadă. Nu se ştie dacă este acelaşi exemplar sau sunt mai mulţi, cer este că a fost văzut în mai multe puncte din sat.

Un localnic a spus că au fost şi animale omorâte pe la oameni prin sat, însă nu se ştie din ce motiv, nu se vrea să se afle…

Astfel, de la un crescător ursul a luat un miel, iar caprele şi iezii au fugit din ţarc, aşa au scăpat de urs. Omul spune ca a găsit caprele cu iezi prin grădini şi abia le-a mai putut aduce acasă.

Un alt măţăuan spune că a auzit noaptea câinii lătrând şi când a ieşit în curtea animalelor a zărit ursul. A făcut tărăboi mare să fugă namila: „Am auzit noaptea gălăgie la animale în spate. Câinii, am doi ciobăneşti, mari, lătrau, se dădeau la ceva, am ieşit din casă, am aprins luminile prin curte şi am zărit ursul. Era mare, am urlat am dat cu bâta în table să fac hărmălaie. S-a speriat, a fugit, dar îmi e teamă că se întoarce. Am oi, capre, porci, am vaci, ce să zic, are ce mânca. Nu ştiu cum o să le păzesc…”, spune măţăuanul.

Până când ursul o să mai omoare animale în Măţău mai este un pas, destul de mic, ţinând cont că în această perioadă a anului urşii au nevoie de hrană multă şi consistentă pentru că se pregătesc de hibernare, şi cum pădurea nu le mai oferă hrana necesară, sălbăticiunile coboară prin sate…

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie