8.5 C
Campulung Muscel
luni, 6 mai, 2024

VESTE BUNĂ. Pensionarii cu venituri mici vor primi bani în plus

Alte Știri

VESTE BUNĂ. Pensionarii cu venituri mici vor primi bani în plus.

Sumele, care provin din bani europeni, vor ajunge la ei în luna octombrie.

Este vorba de sume între 300 și 500 de lei în funcţie de pensia pe care o au vârstnicii, ca ajutor pentru inflaţie. Banii vor fi primiţi în luna octombrie.

VESTE BUNĂ. Pensionarii cu venituri mici vor primi bani în plus

Ajutorul a fost legiferat prin Ordonanța de Urgență nr.168/2022. Și vizează plata unor sume unice, defalcate în două plăți. Pentru toți pensionarii care câștigă până la 3000 de lei pe lună. Sumele diferă în funcţie de valoarea pensiei.

Cei cu o pensie mai mică de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei. Cei care au între 1.500 şi 2.500 de lei vor primi un ajutor de 400 de lei. Iar cei cu o pensie între 2.500 şi 3.000 de lei vor primi un ajutor de 300 de lei.

”Cu pensia minimă, un vârstnic nu reuşeşte să-şi asigure necesităţile! Ne dorim să finalizăm un act normativ legat de pensii cât mai repede. Dorim, bineînţeles, să avem o creştere care să se simtă în cazul pensiei minime.

Două posibilităţi cu Legea pensiilor

În ceea ce priveşte legea pe care o pregătim, acesta este punctul principal. Valoarea de majorare o vom anunţa odată ce cercetarea din partea Băncii Mondiale va fi finalizată. Nu mai este mult până la atunci”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, miercuri la Antena 3 CNN.

Ministrul Muncii a mai spus că legea pensiilor este o prioritate a instituţiei pe care o conduce. Și a adăugat că vor avea loc discuţii în acest sens, joi dimineaţă în format online, cu o echipă a Comisiei Europene.

”Anul acesta am avut o majorare (a pensiilor – n.r.) de 12%, se va spune că este una mică. Dar am ţinut cont de pragul inflaţiei din anul 2022 şi s-a mărit chiar cu mai mult de atât.

Avem două priorităţi la Ministerul Muncii. Prima este Legea pensiilor, atât din sistemul public, cât şi pensia din serviciu.  Colaborăm continuu, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Banca Mondială”, a explicat Bucura-Oprescu.

Ea a mai afirmat că există ”două posibilităţi cu Legea pensiilor, dacă aceasta nu va fi gata la timp. Vom respecta legea cea veche şi vom majora în raport cu rata inflaţiei”.

”Nu vrem să formăm românilor iluzii, aşteptări, dar în scurt timp vom anunţa noi informaţii. O pensie medie este în jur de 2.000 de lei. Dar eu îmi doresc o pensie cât mai mare pentru români, nu pot spune cât să fie o pensie decentă.

Dar trebuie să ţinem cont de ceea ce poate statul român acum. O pensie decentă depinde foarte mult de necesităţile fiecărui pensionar”, a concluzionat ministrul Muncii.

Ultimele Știri

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede. La Kaufland găsești...

Alte știri din aceeași categorie