VIDEO. Bulevardul Pardon e pe roze, de când a revenit primărița de Câmpulung, Elena Lasconi și dă cu biciul. Ce s-a întâmplat, azi! E belea, se muncește la foc continuu în orașul de la poalele Mateiașului.
Joi, 29 mai, ora 09.00, o zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși în calendarul bisericesc, Înălțarea Domnului Isus Hristos. Armata Română a îmbrăcat de asemenea straie de sărbătoare fiind Ziua Eroilor, a celor care s-au sacrificat pe câmpurile de luptă pentru țara lor, România.
CITEȘTE ȘI. Zona CÂMPULUNG MUSCEL. Noi trasee pentru maxi-taxi. Programul de funcționare al firmelor care asigură transportul de persoane. Cât e prețul biletului?
Pentru aceștia România a fost Sfântă. Nu întâmplător sunt pomeniți eroii și li se aduce recunoștință pentru jertfele lor într-o zi de mare sărbătoare la fel ca cea de Paște. Domnul Isus s-a sacrificat pentru planeta pământ, eroii neamului s-au sacrificat pentru țara lor. Cinste, onoare și respect, trei cuvinte care își ridică pielea mai ceva ca vântul.
Revenind la subiectul nostru, aproape de ora 10.00 în ziua de Înălțarea Domnului Isus Hristos la una dintre cele mai frumoase biserici din Câmpulung Muscel, o bijuterie a orașului, un monument istoric de curând reabilitat cu fonduri europene era slujbă. Biserica plină de oameni smeriți, iar preoții și-au desfășurat activitatea specifică unei zilei de mare sărbătoare creștinească.
View this post on Instagram
Fix peste drum, în curtea Casei de Cultură Tudor Mușatescu angajatele de la ADP munceau de zor. Au plantat flori noi, decorative în rondurile dintre spațiile verzi din fața clădirii.
CITEȘTE ȘI. Primărița Elena Lasconi a declanșat jihadul la Câmpulung Muscel. Pune jugul pe oameni, cu impozite de 500%, după modelul Bolojan
View this post on Instagram
Tot aproape de ora 10.00, în ziua de Înălțarea Domnului Isus Hristos, pe Bulevardul Pardon forfotă mare. Se plantează hortensii roz. Preferatele doamnei primar. Acestea au luat locul narciselor și zambilelor. Din fericire, plantele decorative care au fost puse pe saci de bani după ce reabilitarea Bulevardului Pardon a fost gata, încă mai rezistă pe poziții. Chiar dacă unii oameni au avut curajul să le smulgă și să plece cu câte un fir, două, în buzunare pentru la ei, acasă.
CITEȘTE ȘI. Castrul Jidova din Câmpulung Muscel, transformare totală. Noua fiță, Stonehenge de Muscel
View this post on Instagram
La unul dintre capetele Bulevardului Pardon, mai jos de biserica Catolică pe strada Negru Vodă, primărița Elena Lasconi, la ora 10.00, fix se pregătea alături de comandantul de la Armată, să primească onorul militar în piața jurământului. Apoi, Elena Lasconi a ținut un scurt discurs în fața celor prezenți, a mai depus coroane și jerbe de flori care au reprezentat secvența centrală a ceremonialului.
CITEȘTE ȘI. Se ridică un Colos în Câmpulung Muscel. Dă de muncă la oameni. Investiția este de 60 milioane de Euro
View this post on Instagram
Ceremonia din piața jurământului s-a încheiat cu defilarea Detașamentului de Onoare, în aplauzele celor prezenți.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.