21.3 C
Campulung Muscel
vineri, 18 iulie, 2025

VIDEO: Casa făcută scrum, proprietarul găsit carbonizat!

Alte Știri

Casa făcută scrum, proprietarul găsit carbonizat! Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu de casă în comuna Brăduleț. Au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulantă Smurd. Casa a ars pe o suprafață de 60 mp.

La fața locului au intervenit și polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Domnești care au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din localitate Braduleț.
Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, iar în urma incendiului (după acțiunea de stingere a echipajelor specializate), a fost identificat trupul carbonizat al unei persoane, posibil proprietarul, un bărbat de 74 de ani, din București.

În cauză, va fi înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Ultimele Știri

Meci amical. ARO Câmpulung a învins, în deplasare în fața echipei locale, Young Boys la Topoloveni

Meci amical. ARO Câmpulung a învins, în deplasare în fața echipei locale, Young Boys la Topoloveni. Într-un prim meci...

Alte știri din aceeași categorie