Viteza şi alcoolul i-au lăsat fără permis…
Viteza şi alcoolul i-au lăsat fără permis…

Viteza şi alcoolul i-au lăsat fără permis…

Examenele pentru obţinerea permisului de conducere sunt destul de grele, iar această calitate de conducător auto, pare a fi una la care nu se mai poate ajunge foarte uşor.

Chiar şi aşa, sunt multe persoane care nu se gândesc la faptul că ar putea să rămână fără atât de mult râvnitul permis de conducere, astfel că, ori se urca la volan după ce au consumat ceva alcool, sau substanţe interzise, ori calcă acceleraţia şi depăşesc orice limită a bunului simţ în trafic.

În 24 de ore, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Câmpulung, pe timpul nopţii, au reţinut 17 permise pentru depăşirea vitezei legale în localitate, dar şi pentru consum de alcool.

De asemenea au fost aplicate peste 30 de sancţiuni contraventionale pentru nerespectarea regimului de viteză pe DN 73, pe raza de competenţă a Poliţiei Câmpulung.

În acelaşi interval orar au fost aplicate şi şapte sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea orelor de deplasare. Fiecare amendă a fost de 500 de lei.

Pentru nerespectarea regimului de viteza în localitate, dar şi pentru consum de alcool, a fost sancţionat Adrian Francisc T. De 22 de ani din comuna Ţiteşti.

Acesta se afla la volanul unui BMW înmatriculat în Germania şi a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 129 de km/h, şi avea şi o alcoolemie de 0,19 mg alcool put în aerul expirat.

Un alt participant la trafic depistat de oamenii legii a fost David B. de 20 de ani din Mihăeşti care se afla la volanul unui Fiat şi avea o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit un Dosar penal conform art.336, alin. 1 Cod Penal.

Cu 119 km /h a ofost depistat Maria Mihaela B. de 45 de ani din Piteşti care rula pe DN 73, pe raza comunei Schitu Goleşti.

Tot cu viteză a fost depistată şi Crăiţa O. De 25 de ani din Coşeşti care rula cu 124km/h pe DN 73 pe raza comunei Mihăeşti, la volanul unui BMW.

About The Author

Related posts