18.5 C
Campulung Muscel
miercuri, 1 mai, 2024

WEEKEND: Meşterii populari şi producătorii locali îşi dau întâlnire pe cel mai înalt deal din România, la Măţău!

Alte Știri

Grupul de Acţiune Locală Muscelean şi European organizează sâmbătă şi duminică, cea de-a doua ediţie ,,Nedeea Musceleană”, începând cu orele 12.00. Ca şi anul trecut, locaţia desfăşurării târgului de produse tradiţionale la care vor participa producători locali din Muscel, dar şi meşteri populari se va organiza pe Dealul Măţăului, cel mai înalt din ţară, în zona pârtiei de schi Chilii. Sunt invitaţi toţi argeşenii şi musceleni care vor avea parte de un spectacol folcloric, de multă distracţie şi voie bună. Cei prezenţi se vor bucura şi de mâncărurile tradiţionale care vor fi expuse, dar şi cu posibilitatea de cumpărare. Vor fi prezenţi şi invitaţi de la minister şi toţi cei implicaţi în acest proiect GAL Muscelean şi European care la sfârşitul lunii septembrie se închide.

Ultimele Știri

Avem numele celor 106 candidați pentru Consiliul Local Câmpulung. Partide noi și multe surprize!

Avem numele celor 106 candidați pentru Consiliul Local Câmpulung. Partide noi și multe surprize! În 2020, participarea la alegerile ţinute...

Alte știri din aceeași categorie