13.3 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Percheziţii în Argeş şi Bucureşti, aflaţi ce căutau poliţiştii!

Alte Știri

La primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș au descins la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane, într-un dosar penal privind documente susceptibile a fi false, care au fost folosite pentru ridicarea popririi asupra conturilor bancare ale unor firme.

În ziua de 22 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au pus în executare 4 mandate de percheziție, pe raza judeţului Argeş şi a municipiului Bucureşti, la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada mai 2016- iunie 2018, doi reprezentanți legali ai unor societăți comerciale, care aveau instituită măsura popririi pe conturile societăților, ar fi prezentat la unitățile bancare mai multe documente, aparent emise de către administrația financiară și de către un executor judecătoresc, conform cărora respectivele măsuri de proprire ar fi fost ridicate.

În urma prezentării acestor documente, trei din cele patru unități bancare la care au fost prezentate respectivele documente ar fi eliberat sume de bani din conturile proprite, rezultând un prejudiciu de peste 1.300.000 de lei.

După încheierea perchezițiilor, 4 persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie