Aspecte legale referitor la condițiile în care perioada de suspendare se poate majora, pentru situația în care o persoană care a încălcat normele de circulație pe drumurile publice contestă sancțiunea primită:
Începând cu 29 iulie 2019, prin Legea 125 din 24 iulie 2019, au fost aduse modificări la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care impun contravenientului care își exercită dreptul de a depune plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției (prevăzut de art. 118 din OUG 195/2002), să urmărească procesul civil, iar în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, să predea permisul de conducere la serviciul poliției rutiere, urmând să primească o dovadă înlocuitoare.
Perioada de suspendare a dreptului de a conduce operează indiferent dacă permisul de conducere este predat unităţii de poliţie sau nu, acesta reprezentând doar actul administrativ ce atestă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce își produce efectele fără îndeplinirea vreunei formalități, în ziua următoare celei în care permisul de conducere a fost predat, respectiv în a 31-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești definitive prin care a fost respinsă contestația, în situația în care titularul nu îl predă în termenul de 30 de zile.
De asemenea, în situația în care permisul de conducere nu este predat până în a 31-a zi față de data rămânerii definitive a sentinței prin care a fost respinsă contestația, durata de suspendate a dreptului de a conduce se majorează de drept cu încă 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalități.
Cel mai important aspect este că dacă titularul conduce autovehicule în perioada de suspendare a dreptului de a conduce, fapta constituie infracţiune la regimul rutier, prevăzută de art. 335 alin.2 din Codul Penal (conducere fără drept).