„Let’s do it, Poienarii de Muscel!”, pentru o comună fără gunoaie

Alte Știri

„Let’s do it, Poienarii de Muscel!”, pentru o comună fără gunoaie. Elevii de la Școala Gimnazială Nr.1 din Poienarii de Muscel, au participat sâmbătă, 15 septembrie, la campania „Let’s do it, România!”, prilej cu care au reamintit importanţa păstrării unui mediu înconjurător cât mai curat.

„Preocuparea pentru un mediu sănătos și o natură mai curată ne-au determinat să ne alăturăm, și anul acesta, campaniei „Let’s do it, România!” . Spiritul civic dobândit prin educație și cultivat prin implicarea în activităti de conștientizare contribuie semnificativ la o atitudine corectă față de mediul înconjurător. Alături de echipa elevilor, cadrelor didactice și ceilalți voluntari, de la mic la mare, am petrecut câteva ore în aer liber și am reușit să curățăm arealul repartizat. Mediul înconjurător nu trebuie abordat egoist, este o moștenire care trebuie prețuită de fiecare dintre noi”, a declarat primarul Ion Banzea.

Chiar dacă, aparent, vorbim despre o singură zi de curățenie pe an, efectele ei se văd mult după, în mentalitatea oamenilor despre deșeuri și despre puterea de a schimba în bine România. În urma ei rămân conștiința civică și respectul față de natură.

 

Ultimele Știri

Vremea se strică în Argeș! Risc de viituri și inundații pe râurile din județ. Avertizarea hidrologică este valabilă până miercuri

Județul Argeș se află printre zonele vizate de avertizările hidrologice emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a...

Alte știri din aceeași categorie