24 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 26 iulie, 2025

Mircea Diaconu, la Curtea de Argeș, într-o nouă ediție a turului României

Alte Știri
Eurodeputatul independent Mircea Diaconu reeditează turul României, așa cum a făcut-o în fiecare an, și va ajunge la Curtea de Argeș vineri, 4 mai, pentru a continua să comunice cu cetățenii, a-și prezenta raportul de activitate de la începutul mandatului în forul legislativ european și a discuta despre cum arată România în Anul Centenarului și al Patrimoniului Cultural European.
 
Un alt subiect al discuțiilor va fi proiectul europarlamentarului de organizare a unei rețele naționale de repere ale civilizației spațiului românesc, care să studieze, expună, dezbată și promoveze civilizația românească și să conducă la o adevărată «Renaștere culturală» a țării, rezultată în urma unui discurs istoric și identitar obiectiv, documentat, lipsit de complexe sau constrângeri politice.
 
Întâlnirea va avea loc la Restaurantul Domnesc (Bulevardul Basarabilor, nr. 106), la ora 17.00.
Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie