5 C
Campulung Muscel
duminică, 2 noiembrie, 2025

Scandalul rromilor din fața Poliției i-a costat pe aceștia 18.500 lei

Alte Știri

Rromii din Câmpulung au făcut scandal în fața sediului din centrul orașului, după ce o minoră, de 15 ani, a fugit de acasă. Polițiștii au acordat amenzi în valoare totală de 18.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor specifice stării de urgentă și a ordinii și liniștii publice.

“Aspectele s-au petrecut pe fondul verificărilor cu privire la plecarea voluntară a unei minore de 15 ani, din localitatea Berevoești, sesizată în cursul acestei zile. În urma verificărilor efectuate de polițiști, minora a fost depistată pe raza localității Țițești, la locuința unui bărbat de 25 de ani, cu care avea o relație de prietenie.

Pentru efectuarea verificărilor, minora, împreună cu membrii de familie, s-au deplasat la sediul Poliției Municipiului Câmpulung, împrejurare în care, în apropierea sediului unității, s-au prezentat și membri ai familiilor persoanelor implicate.

Sancțiunile au fost aplicate astfel:
– 5 sancțiuni conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, în valoare totală de 2.500 de lei
– 5 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor specifice stării de urgentă, în valoare totală de 16.000 de lei”, informează IPJ Argeș.

Ultimele Știri

Poliția Câmpulung în acțiune. Tineri începători la volan arși rău, după ce au înroșit radarul!

Poliția Câmpulung în acțiune. Tineri începători la volan arși rău, după ce au înroșit radarul! Pe 30 octombrie, polițiștii rutieri...

Alte știri din aceeași categorie