8.5 C
Campulung Muscel
luni, 6 mai, 2024

Accident în miez de noapte. Pasagerii din Taxi au ajuns la spital…

Alte Știri

Accident în miez de noapte. Pasagerii din Taxi au ajuns la spital. S-a întâmplat la intersecția din Schei, după ora 23.30 în municipiul Câmpulung.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că o femeie de 45 de ani, din Bughea de Sus, care conducea un autoturism pe str. Lt. Oncică, la intersecția cu str. Negru Vodă, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil că urmare a nerespectării semnificației indicatorului de oprire la intersecție, a intrat în coliziune cu un autoturism, care se deplasa pe str. Negru Vodă, condus de un bărbat de 32 de ani, din Câmpulung.

În urma coliziunii au suferit leziuni două persoane, având calitatea de pasageri spate in al doilea autoturism, respectiv o femeie de 59 de ani și un bărbat de 47 de ani, ambii din Câmpulung.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Ultimele Știri

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede. La Kaufland găsești...

Alte știri din aceeași categorie