Cu ce partid votați la alegerile parlamentare, din 6 decembrie?

PSD
PNL
USR PLUS
PRO ROMANIA SOCIAL - LIBERALĂ
PMP

Amendat cu 3.000 de lei pentru că a organizat un eveniment privat!
Amendat cu 3.000 de lei pentru că a organizat un eveniment privat!

Amendat cu 3.000 de lei pentru că a organizat un eveniment privat!

Peste 200 de efective de poliție și poliție locală au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 208 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, aproape 300 autovehicule (din care 137 de mijloace de transport în comun) și au fost legitimate aproape 1000 de persoane.

Au fost organizate 34 de acțiuni punctuale (din care 28 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș, 3 acțiuni cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și Poliție Locală, și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

În ziua de 17 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au depistat, la o pensiune de pe raza localității Dâmbovicioara, un eveniment privat la care participau 20 de persoane.

Organizatorul evenimentului, bărbat de 50 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind luate măsuri de intrare în legalitate, prin sistarea evenimentului.

Totodată, persoanele participante li s-a atras atenția cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

About The Author

Related posts