16.9 C
Campulung Muscel
luni, 6 mai, 2024

Copil muşcat de căpuşă internat de urgență!

Alte Știri

Copil din Poienarii de Muscel în timp ce se juca în grădină a fost muşcat de o căpuşă. Părinţii nu au observat muşcătura şi au ajuns la spital după câteva zile după ce copilul a acuzat stări de rău.

“Am auzit și noi că e un copil care ar fi fost mușcat de o căpușă. A venit Salvarea să îl ducă la spital. Nu știu dacă o fi avut ceva stări de rău. Pe mine, când eram copil ce de căpușe m-au mușcat, dar le scoteam eu, râcâiam locul până scoteam căpățâna. Nu îi mai spuneam lui a bătrână. Numai de căpușa mea nu îi ardea ei. Avea de muncă, eu mă duceam cu vacile pe coastă, erau alte timpuri. Acum prea sunt sensibili copiii ăștia. Dacă bate vântul îi prăpădește. Cocoliți de mame…”, a spus un localnic din Poienari.

Se pare că minorul este în afara oricărui pericol rămânând internat în spital pentru mai multe investigații medicale.

Sezonul căpuşelor este abia la început, iar medicii îi sfătuiesc pe musceleni să se protejeze pentru că riscurile sunt foarte mari.

De când temperaturile au crescut numărul muscelenilor care au ajuns la spital cu muşcături de căpuşe a crescut.

În perioada sezonului cald medicii recomandă purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi şi pantaloni lungi. Părinţii sunt sfătuiţi să îşi controleze copiii în totalitate după fiecare ieşire în natură.

Ultimele Știri

GENEL LUPU. PNL Rucăr vine în fața dumneavoastră cu o echipă pentru Consiliul Local, formată din persoane cu experiență, profesioniști în domeniile lor de...

GENEL LUPU. PNL Rucăr vine în fața dumneavoastră cu o echipă pentru Consiliul Local, formată din persoane cu experiență,...

Alte știri din aceeași categorie