6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Coşmar pentru mai multe familii! Canalizarea stradală a refulat în caselele lor!

Alte Știri

Mai multe familii au trecut prin clipe groaznice o perioadă de timp, deoarece canalizarea de pe strada lor a refulat prin vasul de toaletă în locuinţele lor. Oamenii au reclamat situaţia la autorităţile locale care au rămas o perioadă de timp nepăsătoare, deoarece la Câmpulung nu se cunoaşte cu exactitate cine este primar şi cine este viceprimar. Ca atare, toată lumea este în grevă în primăria Câmpulung! Târziu, reclamaţia cetăţenilor a ajuns la cei de la Edilul C.G.A S.A care imediat s-au apucat de reabilitarea canalizării pe strada Lascăr Catargiu în zona fostului local – Hai la noi! Astăzi un segment din această stradă a fost închisă de la orele 09.00 până în această seară în jurul orelor 20.00, pentru reabilitarea canalizării.  ,,A fost înlocuită o porţiune de 6 metri din canalizare. Cea de la CFS a fost distrusă, de timpuri nici măcar nu mai exista tubul în pământ. Zece familii au fost cele mai afectate în această zonă. A fost o situaţie mai puţin plăcută pentru aceste persoane, dar s-au rezolvat problemele”, a declarat preşedintele C.A – Edilul C.G.A S.A, Mihai Vasilescu. 

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie