7.2 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

De ce rom și nu țigan? Ce înseamnă de fapt cuvântul pirandă…

Alte Știri

Asociațiile civice Freedom House și Euractiv, în parteneriat cu Agenția de dezvoltare comunitară „Împreună”, în cadrul proiectelor No Hate și Mindset, organizează o serie de trei webinarii destinate jurnaliștilor din presa locală care scriu despre romi. Miercuri, 21 octombrie în cadrul temei generale „Redactarea incluzivă a articolelor despre romi în perioada pandemiei COVID-19”, a avut loc seminarul „De ce rom și nu țigan? – media training, terminologia non-discriminării etnice”, prezentat de lectorii Gelu Duminică și Oana Sandu. Acțiunea (finanțată de Uniunea Europeană) a durat trei ore.

Sociolog și activist pentru drepturile romilor, Gelu Duminică a vorbit despre istoria romilor din România și Europa și a dialogat prin zoom cu cei 32 de jurnaliști participanți (unul din Câmpulung de la Ziarul din Muscel).

În Uniunea Europeană, orice tip de discriminare este interzisă

În Uniunea Europeană, orice tip de discriminare este interzisă, inclusiv cele pe motive de etnie sau rasă. În general, jumătate dintre oameni se confruntă în viața cotidiană cu episoade de discriminare. Gelu Duminică a arătat că avem tendința să-i discriminăm pe romi: părinții ne spuneau „Dacă nu ești cuminte, te dau la țigani!”, însă și astăzi obișnuim să vorbim negativ despre ei: „Te-ai înecat ca țiganul la mal!” Ar trebui să evităm substantivul „țigan”, este jignitor, corect fiind cel de „rom”, utilizat în toată Europa, acesta fiind numele istoric al acestei populații venite din India, cu șederi în Persia și Grecia.

Timp de 500 de ani, ei au fost robi la mănăstiri și la boieri

Timp de 500 de ani, ei au fost robi la mănăstiri și la boieri, ca potcovari, căldărari, fierari, rudari, zlătari, spoitori, lingurari, ursari, vătrași… Ștefan Cel Mare a dus în Moldova 30.000 de romi, ca „unelte vorbitoare”. Fetele rome, a spus Gelu Duminică, erau abuzate sexual, boierii aveau obiceiul să le dezvirgineze (pe cele frumoase), după apariția ciclului menstrual. Romii erau robi și pe vremea lui Mihai Eminescu. Emanciparea lor a fost dictată de statele din Occident, fiind o condiție pentru acceptarea unirii Moldovei cu Țara Românească, în 1859. Statul i-a despăgubit pe proprietarii de robi cu bani și în acest fel 250.000 de romi au fost scoși din robie. În acea vreme, Mihail Kogălniceanu a obținut titlul de doctor, în Franța, cu o teză despre istoria romilor, el fiind un susținător al desființării robiei.

Pirandă (în limba romani, înseamnă „curvă”)

În limbajul discriminării, romii capătă porecle: țigan, cioroi, balaur, faraon, iar femeile lor, pirandă (în limba romani, înseamnă „curvă”). În al doilea război mondial, alături de evrei, romii au fost considerați oameni de rasă inferioară, a existat și propunerea să fie sterilizați, dar au fost închiși în lagăre de exterminare și au căzut victime ale pogromurilor, însă despre aceste abuzuri ale statului istoricii de azi nu prea scriu… Printre adepții eugeneticii se aflau și reputați filosofi români, iar legea de deportare a fost semnată de liderul bisericii, care pe atunci era prim-ministru al României.
Istoria acestei etnii este tragică, motiv pentru care Uniunea Europeană duce o politică de susținere a romilor, pentru a-i ajuta să iasă din sărăcie, să aibă o identitate, o limbă, un steag, un imn…

În România, există 1,5 milioane de romi (7% din populația țării)

În România, există 1,5 milioane de romi (7% din populația țării), dar statisticile nu-s prea corecte, probabil mulți romi se declară români sau maghiari. Toți cei care vorbesc limba romani (de origine sanscrită, comună tuturor romilor din Europa) ar trebui să-și asume identitatea aceasta. Dar chiar și unii romi care au reușit în viață evită să-și recunoască etnia (inclusiv doi artiști pop celebri). Romii se află printre cele 19 minorități scrise în Constituția României, dar încă nu a fost votată o lege a minorităților. 

• În 29 octombrie și 5 noiembrie 2020, urmează alte două webinarii despre aceeași temă. Atena Jilavu

Ultimele Știri

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă. Se dau bani în plus de Paște. Cine sunt...

Alte știri din aceeași categorie