2.5 C
Campulung Muscel
marți, 19 martie, 2024

Elevi de la Colegii Tehnice din România şi Franţa, în vizită la fabrica Holcim Câmpulung

Alte Știri

Holcim se implică în construirea unui viitor pentru tinerii care doresc să urmeze cursurile unui Colegiu Tehnic ca să învețe meseria de zidar – tencuitor. Programul, parte a proiectului Școala Zidarilor, este dezvoltat în parteneriat cu Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” din București, în calitate de coordonator al proiectului, și a fost demarat la începutul anului școlar 2014-2015. Prin acest program, 24 de elevi din clasele IX-XII și cinci profesori din cinci Colegii Tehnice din Capitală – Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”, Colegiul “Mihai Bravu”, Colegiul Tehnic “Ion Socolescu”, Liceul “Dante Aligheri”, Grupul Școlar “Elie Radu” – au beneficiat, începând din toamna anului trecut, de activități extracurriculare practice, menite să-i ajute în viitoarea dezvoltare profesională.

Astfel, elevii au fost instruiţi în atelierul-şcoală de la Colegiul “Anghel Saligny” să respecte normele de protecţia muncii, să execute diferite tipuri de zidării, să prepare materialele de lucru conform reţetelor specifice şi să le pună în operă. În cadrul acestui program, Holcim România și Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” au organizat concursul “Zidarul Priceput”, în cadrul căruia echipele de elevi de la fiecare colegiu și-au demonstrat abilitățile dobândite, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

Tot în cadrul aceluiași program, elevii participanți din București, împreună cu șapte elevi de la Colegiul Tehnic Blois, din Franța, vizitează astăzi fabrica de ciment Holcim Câmpulung. Colegiul din Franța derulează, împreună cu “Angel Saligny”, o serie de activități în parteneriat, bazate pe schimburi de experiență.

Ne bucurăm să vedem viitoarea generație de profesioniști în construcții, alături de noi, aici, într-unul dintre cele dintre cele mai importante și moderne unități de producție a materialelor de construcții din România – fabrica de ciment Câmpulung. Este locul în care tânăra generație poate deprinde cel mai bine tainele industriei, în condițiile în care pot învăța de la specialiști și pot vedea ce înseamnă, cu adevărat, spiritul de echipă”, a declarat Emil Raicov, directorul fabricii Holcim Câmpulung.

Activitățile din cadrul acestui program unic, derulat împreună cu Holcim România, s-au bazat pe dezvoltarea abilităţilor practice şi formarea deprinderilor în tehnicile de construcții și lucrul în echipă, elemente esenţiale pentru performanţa profesională. Sunt indispensabile exigenţele înalte de calificare profesională şi standarde educaţionale solide, astfel încât absolventul de liceu să poată răspunde cererii reale de pe piaţa muncii din România şi din Europa, a declarat Ioana Zlătoianu, profesorul-coordonator al proiectului din cadrul Colegiului Tehnic “Anghel Saligny”.

Proiectul pe care îl derulăm cu Colegiul Tehnic Anghel Saligny s-a născut dintr-o nevoie reală, recunoscută pe piața din România, aceea a pregătirii și perfecționării forței de muncă din construcții. Noi am înțeles de multă vreme acest lucru și suntem conștienți că, pentru a construi un viitor sustenabil, este nevoie să ne adresăm și elevilor de pe băncile colegiilor tehnice. Considerăm că este important să ne implicăm activ și semnificativ în pregătirea viitoarei generații de profesioniști în construcții, punându-ne la dispoziție expertiza și resursele noastre, așa cum o facem prin intermediul acestui program, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.

Holcim România și Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” vizează extinderea programului la nivel național, în anii școlari următori, prin cooptarea altor colegii tehnice din țară. Holcim România a lansat în 2012 programul Şcoala Zidarilor în care au fost pregătiți circa 550 de zidari-tencuitori. Absolvenții Școlii Zidarilor au posibilitatea de a primi o certificare oficială de competențe de la Autoritatea Națională pentru Calificări. Şcoala Zidarilor este un program profesional de instruire gratuit, care a fost special gândit şi dezvoltat pentru meseriașii zidari ce doresc o specializare în domeniu şi vor să fie la curent cu cele mai noi tehnici de construcție și cele mai bune materiale folosite în zidărie.

Despre Holcim România

Holcim (România) S.A. deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 14 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim are aproximativ 800 angajați în România. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro și pagina de Facebook: https://www.facebook.com/holcimromania. https://www.facebook.com/holcimromaniaHolcim este unul dintre cei mai importanţi furnizori de ciment şi agregate (nisip şi pietriş), betoane şi asfalt, dar şi servicii conexe aferente acestor domenii de activitate. Grupul deţine participaţii minoritare şi majoritare în circa 70 de ţări de pe toate continentele.

 

Ultimele Știri

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie povești!

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie...

Alte știri din aceeași categorie