10.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

În 2016 s-a eliberat cel mai mare număr de pașapoarte din ultimii șase ani

Alte Știri

În anul 2016, la nivelul serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple au fost primite 1.186.199 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi temporare, în creștere cu  24%  faţă de anul 2015 şi cu 42% faţă de anul 2010.

Tendința de creștere a numărului de solicitări se menține și în acest an, în  lunile ianuarie şi februarie a.c., fiind primite 221.359 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice, faţă de 181.300 în aceeaşi perioadă a anului 2016.

Pentru a putea răspunde volumului mare de solicitări înregistrate mai ales în sezonul estival al anului, la nivelul Direcției Generale de Pașapoarte și al serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple au fost dispuse o serie de măsuri organizatorice, precum prelungirea timpului de lucru cu publicul și introducerea unui program-pilot de programare online în municipiul București (în două locaţii) și în județele Bacău, Cluj, Iaşi, Timiş și Vaslui.

Menționăm că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data de 1 februarie, a fost eliminată plata taxei de 22 de lei pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi simple temporare, precum şi tariful suplimentar de 100 lei pentru eliberarea paşaportului simplu temporar.

Reamintim că  începând de anul trecut, taxele pentru eliberarea pașapoartelor pot fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin mandat poştal sau în numerar la casieriile instituţiilor prefectului sau la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului la care acestea îşi au deschise conturile.

Ultimele Știri

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel. Vorbim aici de o părticică...

Alte știri din aceeași categorie