12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

În această zonă va fi construit Mall-ul de la Câmpulung

Alte Știri

În această zonă va fi construit Mall-ul de la Câmpulung. Pe terenul din spatele supermarketului Carrefour, se pare că se construiește primul Mall din Câmpulung. Solicitarea a fost depusă la Primărie, proiectul fiind în faza de obţinere a autorizaţiilor şi avizelor, impuse prin certificatul de urbanism.

Noul centru comercial, care ar urma să se ridice pe strada I.C. Brătianu, nr. 4, va fi de tipul strip mall, un centru comercial de mici dimensiuni, compus din magazine individuale pe un singur nivel, cu înălţimea de maxim 8 metri paralel cu intrarea directă din zona de parcare.

Va fi ridicat pe fostul amplasament al şantierului Câmpulungului, de pe timpul lui Ceauşescu, pe malul Râului Târgului, care are o suprafaţă de 18.856 de metri pătraţi. Dintre aceştia, 7.554 metri pătraţi urmează să alcătuiască viitorul centru comercial, 9.388 metri pătraţi vor fi ocupaţi de parcări şi alei, iar 1.913 metri pătraţi reprezintă suprafaţa spaţiilor verzi.

Investitorii preconizează că viitoarele spaţii comerciale vor genera aproximativ 150 de locuri de muncă. Recent, Primăria Câmpulung a eliberat certificatul de urbanism al construcţiei prin care s-a impus obţinerea avizelor de la mediu şi a Planului Urbanistic Zonal.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie