11.7 C
Campulung Muscel
duminică, 26 mai, 2024

Lista cu Marii Contribuabili ce ar determina o nouă Direcţie Regională la Pitești

Alte Știri

Prezent în Pitești în cadrul unei întâlniri cu primarii social – democraţi prezenţi la Comitetul Executiv Lărgit al PSD, dar şi cu reprezentanţii judeţului, ministrul Finanţelor Publice, Darius Vîlcov a precizat faptul că Argeșul are mari șanse să devină noua Direcție Regională a Marilor Contribuabili.

“Am discuta şi cu domnul prefect posibilitatea ca marii contribuabili, atunci când vor fi constituiţi la nivelul regiunilor, pentru că se doreşte acest lucru, să aibă baza regională la Piteşti. Bineînţeles că se va face o analiză în fiecare regiune pentru a se vedea ce municipiu, reşedinţă sau ce judeţ are cei mai mulţi mari contribuabili. Dintr-o analiză scurtă, nu foarte exactă, vă pot spune de pe acum că Piteştiul pleacă cu prima şansă şi într-o proporţie covârşitoare are această opţiune ca în viitoarea Direcţie Regională a Marilor Contribuabili să fie la Argeş – Piteşti”, a afirmat ministrul Darius Vâlcov.

Iată cum se prezintă lista cu Marii Contribuabili ai județului Argeș

ADIDANA SRL, ANA IMEP S.A., APA-CANAL 2000 SA, ASKOLL ROMÂNIA SRL, AUTOMOBILE-DACIA SA, BAMESA OŢEL S.A., BUILDING ASTROM S.R.L., CAROLI FOODS GROUP SRL, CATENA HYGEIA SRL, CIPCOS MAR COMPLEX SRL, CLEMANS SRL, COGEME SET RO SRL, COM DIVERS AUTO RO S.A., COMESAD DRUMURI S.R.L., COMESAD RO S.A., CONARG AG SRL, CONARG CONSTRUCT S.R.L., COR.TUBI SRL, D.R.I.M. DANIEL SRL, DELTA INVEST SRL, DIANTHUS COMPANY SRL, DR. OETKER RO S.R.L., ELECTROARGES S.A.,  ENVISAN NV, BELGIA-SUCURSALA PITEŞTI, EURO AUTO PLASTIC SYSTEMS SRL, EURO TEHNO GROUP S.R.L., FARMACEUTICA ARGESFARM SA, FILDAS TRADING SRL, FUCHS CONDIMENTE RO SRL, GENERAL TRUST ARGES S.R.L., GIC NOSAG METAL S.R.L., GOLD PLAST PRODUCTION S.R.L., HAULOTTE ARGES S.R.L., HOEDLMAYR-LAZAR ROMANIA S.R.L., INERGY AUTOMOTIVE SYSTEMS ROMANIA S.R.L., INTERNATIONAL LAZAR COMPANY SRL, JOHNSON CONTROLS ROMANIA SRL, LEAR CORPORATION ROMANIA SRL, LEONI WIRING SYSTEMS PITEŞTI SRL, LISA DRAXLMAIER AUTOPART ROMANIA SRL, MATRITE DACIA SRL, MECHROM INDUSTRY SRL, METABET C.F. S.A., METALIMPEX ROMANIA S.A, RADICSTAR SRL, RENAULT MECANIQUE ROUMANIE S.R.L., S.I.L.D.V.B COM S.A., SEALYNX AUTOMOTIVE ROMANIA S.R.L., STEINEL ELECTRONIC S.R.L., TERMO CALOR CONFORT S.A., TERRA AGRO INVEST SRL, TOTAL DISTRIBUTION GROUP ARGES S.R.L., TRANSIM GRUP S.R.L., TRANSPORTURI DACIA SRL, VALEO SISTEME TERMICE S.R.L., VIATOR & VEKTOR RO SRL, VILEUS MED-COM SRL, ZEUS SA.

 

 

Ultimele Știri

Cei mai îndrăgiți într-un mega concert Delafun la restaurantul Curtea Veche din Câmpulung Muscel

Cei mai îndrăgiți într-un mega concert Delafun la restaurantul Curtea Veche din Câmpulung Muscel. Deschis recent în orașul de...

Alte știri din aceeași categorie