11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Localităţile Topoloveni, Ştefăneşti şi satele limitrofe beneficiază de o ambulanţă Smurd

Alte Știri

În prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, într-un cadru festiv, a fost operaţionalizată ambulanţa SMURD de prim ajutor (B2) la Garda de Intervenţie nr. 2 Topoloveni, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. Autosanitara, în valoare de 316.572 de lei, este cea de-a doua primită de inspectorat prin Programul Operaţional Regional şi a şaptea ambulanţă SMURD de prim ajutor din dotarea ISU Argeş. Aceasta va deservi oraşele Topoloveni şi Ştefăneşti şi localităţile din apropiere: Leordeni, Călineşti, Priboieni, Bogaţi, Beleţi-Negreşti, Dobreşti şi Boţeşti, până la limita cu judeţul Dâmboviţa. Ambulanţa va funcţiona 24 de ore din 24 şi este încadrată cu trei paramedici pompieri, fiind dotată cu aparatura necesară acordării primului ajutor medical calificat. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a participat la inaugurarea serviciului medical de urgenţă din cadrul Gărzii de Intervenţie Toploveni. Alături de primarul Gheorghiță Boțârcă și colonelul Ion Popa, comandantul ISU Argeș, președintele CJ Argeș a lăudat activitatea pompierilor militarilor din Topoloveni și a subliniat necesitatea înființării acestui serviciu SMURD care lipsea. Gărza de Intervenţie Toploveni a fost dotată cu o ambulanță Tip B2 pe care vor acționa 24 de ore din 24, 12 angajați ISU dintre care trei paramedici pompieri. “Din punct de vedere al Consiliului Județean, noi ne străduim să achiziționăm și să asigurăm baza materială. Efortul fizic, curajul de care dați dumneavoastră dovadă și sacrificiul fac ca această activitate să fie benefică și în slujba cetățenilor. Vreau să vă mulțumesc pentru modul în care acționați să vă asigur că în permanență o să ne preocupăm să dotăm și să modernizăm baza materială. Le mulțumesc medicilor și cadrelor medicale care se implică și dau dovadă de responsabilitate în aceste momente. Fără dumneavoastră nu am fi reușit să desfășurăm această activitate. Vreau să dați dovadă de profesionalism în ceea ce privește modul de acțiune în cazurile extreme, să vă pregătiți în permanență, să dați dovadă de spirit cetățenesc și de ajutor atunci când avem nevoie. Noi – Consiliul Județean, eu – vom fi în permanență lângă dumneavoastră. Mult suscces și sănătate vă doresc!” – a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău.

 

 

 

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie