9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Mama lui Firezu a înghețat în casă

Alte Știri

Felicia Grancea, de 80 de ani, din satul Șelari, comuna Valea Mare Pravăț a ajuns în stare gravă la spitalul municipal Câmpulung, după ce a fost găsită aproape îngheţată în propria locuinţă. Cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe au reuşit cu mari eforturi s-o stabilizeze pe femeie care a rămas în continuare sub supravegherea medicilor.

Felicia Grancea trăieşte în condiţii mai mult decît modeste, într-o casă sărăcăcioasă, alături de fiul ei bolnav psihic, cunoscut prin Cîmpulung sub apelativul de „Firezu”. De altfel, acesta a fost cel care a găsit-o, în stare de incoştienţă şi a dat alarma prin vecini, care au sunat ulterior la 112. Echipajul de pe ambulanţa sosită la faţa locului a constatat că bătrîna se afla într-o stare avansată de hipotermie, în condiţiile în care, în camera în care locuia, era aproape la fel de frig ca afară. Felicia Grancea a fost transportată la spitalul din Cîmpulung, iar cadrele medicale de la UPU s-au chinuit aproape două ore să-i descleşteze mîinile împreunate sub bărbie (probabil a încercat să se încălzească suflînd în ele) pentru a putea să-i pună o perfuzie. Chiar dacă temperatura corporală a bătrînei era cu mult mai mică decît cea normală, într-un final, graţie eforturilor cadrelor medicale, aceasta şi-a revenit. Ştiind în ce condiţii trăieşte şi pentru evita un alt incident asemănător, medicii au decis ca Felicia Grancea să rămînă în continuare la spital, pînă cînd vremea îi va permite să se întoarcă acasă.  

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie