11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

RECOMANDĂRI: În caz că vă rătăciţi, folosiţi sintagma pe telefon 0salvamont!

Alte Știri

În ultima vreme, pe fondul vremii bune, cu toate că sezonul turistic de vârf a trecut, Salvamont Argeş s-a confruntat cu o creştere a numărului şi dificultăţii intervenţilor la accidente turistice şi rătăciri, ceea ce ne determină să revenim cu următoarele recomandări: înainte de a pleca în excursie, este obligatorie informarea asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale; echiparea în cazul parcurgerii unui traseu turistic în zona montană a Argeşului trebuie să fie una care să ţină cont de faptul că toamna pot fi schimbări bruşte de vreme, astfel că este necesară îmbrăcămintea de iarnă, pentru ca turiştii să nu fie surprinşi nepregătiţi; pe lângă echipamentul de protecţie termică, turiştii mai trebuie să aibă un rucsac în care să se găsească o lanternă în stare de funcţionare, harta zonei de străbătut, trusa sanitară, precum şi câteva alimente energizante, în special dulciuri; calcularea timpului necesar parcurgerii unui traseu, lăsând întotdeauna o marjă de siguranţă, în aşa fel încât întoarcerea să se facă în condiţii de luminozitate bună, evitând astfel problemele care pot apărea în cazul rătăcirilor sau a nealertării în timp util a Salvamontului, mai ales că ziua este deja considerabil mai mică; în caz de nevoie sau chiar şi numai pentru obţinerea de informaţii asupra traseelor, turiştii pot suna la Dispeceratul Naţional Salvamont, folosind sintagma 0salvamont (0725826668)  prin apăsarea tastelor corespunzatoare literelor, unde nonstop, un operator va prelua apelurile şi le va redirecţiona către formaţia Salvamont pe raza căreia se află turistul în cauză. În caz de necesítate trebuie comunicate următoarele date: datele de identificare ale persoanei care anunţă; ce s-a întâmplat; câte persoane au nevoie de ajutor; unde sunt persoanele aflate în dificultate; când s-a produs accidentul. În cazul rătăcirilor, este absolut necesar ca turiştii să asculte cu atenţie sfaturile salvamontiştilor; aceştia pot fi ori directionaţi pe calea cea bună, în urma relatărilor privitoare la punctele de reper observate pe traseu, ori li se poate cere să rămână pe loc, în aşteptarea echipei de recuperare. Este foarte importanta respectarea acestor recomandări, pentru a evita situaţii neplăcute pentru dumneavoastră şi pentru noi. Salvamont Argeş urează drum bun, în siguranţă, tuturor turiştilor care ne vizitează!

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie