14.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

SIMONA BUCURA OPRESCU: PNL-USR PLUS-UDMR propune un #buget al austerității care poate atrage România într-o spirală greu de controlat din punct de vedere economic și social

Alte Știri

Guvernul #Cîțu a publicat în dezbatere publică proiectul bugetului de stat pentru anul în curs. Acesta confirmă că Executivul PNL-USR PLUS-UDMR propune un #buget al austerității care poate atrage România într-o spirală greu de controlat din punct de vedere economic și social.

Cum este posibil ca în plină pandemie de coronavirus și cu mutații care apar permanent, bugetul Sănătății să fie mai mic cu 11% față de anul trecut care, la rându-i, a fost mai mic decât cel din 2019? Ce semnal transmiți când aloci pentru #Educație cel mai mic buget din ultimii 30 de ani – 2,5% din PIB?

,,Nu cumva reiterezi afirmația lui Florin Cîțu cum că “Educația și Sănătatea nu sunt priorități pentru PNL!”? De asemenea, sumele pentru sprijinirea fermierilor au fost tăiate cu 48%, iar bugetul Ministerului Agriculturii nu prevede banii pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă! Deci, fermierii români nu contează! Despre ce investiții publice poate fi vorba când Bugetul Ministerului Dezvoltării va fi mai mic cu 19,19%?

Cum să afirmi că sprijini firmele din domeniul HoReCa, în condițiile în care tai 200 de milioane de euro din pachetul de sprijin de 500 de milioane de euro promis pentru acest sector, plus că elimini voucherele de vacanță?

Nu mai vorbim că pensiile nu mai cresc, salariile au fost înghețate și se discută despre disponibilizări! Guvernanții de dreapta au promis lapte și miere în campania electorală. În realitate, au știut tot timpul că dacă vor ajunge la putere vor condamna România la sărăcie, la subdezvoltare și regres, în vreme ce ei și acoliții lor politici vor prospera!”, a scris deputatul Simona Bucura Oprescu într-o postare publică.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie