12.4 C
Campulung Muscel
miercuri, 8 mai, 2024

ȘTIAȚI CĂ: Sunt monumente memoriale de interes național, crucile de piatră de la Godeni?

Alte Știri

Crucile de piatră de la Godeni sunt monumente memoriale de interes național. Pe întreg teritoriul județului Argeș există numeroase cruci vechi din piatră. Unele sunt cruci de pomenire, altele sunt cruci care comemorează ridicarea unei biserici sau care delimitează hotarele dintre localități.

În comuna argeșeană Godeni se află trei cruci de piatră, clasificate ca monumente memoriale sau funerare de interes național: o cruce din 1662, aflată în curtea bisericii, o cruce din 1759, aflată pe vechiul drum spre Mărcuș, o cruce din 1668, aflată în fostul cimitir din strada Popești.

Crucea din 1662, cunoscută și ca “Crucea jupanului Nica” sau “Crucea cea înaltă de la poarta bisericii”, marchează locul unde a fost amplasată Biserica Băneasa – biserica ce aparținea conacului boieresc al lui Radu Golescu, înființată la scurt timp după ridicarea conacului, aproximativ pe la 1650. Biserica Băneasa nu a supraviețuit timpurilor fiind construită din lemn. Ea s-a năruit devreme, în jurul anului 1800.

În comuna Godeni, mai sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monumente de interes local, fiind clasificate ca monumente de arhitectură, următoarele două obiective: Biserica „Sfântul Nicolae” (1911) din Capu Piscului și biserica „Nașterea Maicii Domnului” (1880) din Cotești. De interes este și Monumentul Eroilor din localitate.

Comuna Godeni se află în nord-estul județului Argeș, pe malul râului Bughea, și este străbătută de șoseaua națională DN73C, care leagă Câmpulung de Curtea de Argeș. Localitatea se află la o distanţă de 45 Km nord de Piteşti şi la 12 Km sud – vest de Câmpulung Muscel.

(Sursa: godeni.ro)

Ultimele Știri

Trucul pe care mulți șoferi nu îl știu atunci când spală mașina la self wash

Trucul pe care mulți șoferi nu îl știu atunci când spală mașina la self wash. Trebuie să recunoaștem că...

Alte știri din aceeași categorie