Consiliul Județean Argeș

Vin banii pentru modernizarea podului DJ 738 Jugur-Drăghici-Mihăești

Luni, 18.12.2017, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ultimele cinci contracte, din cele nouă ale Consiliului Județean Argeș, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 - 2020....

Covrigul muscelean marca UBF! Festin al papilelor gustative oferit grecilor

Covrigul muscelean, brandul înregistrat la OSIM de laboratoarele ,,Un Băiat şi O Fată" a început să facă înconjurul lumii! ,,Mă bucură faptul că cei de la Consiliul Judeţean Argeş se gândesc la covrigii musceleni, produşi de laboratoarele noastre din Câmpulung,...

Spectacol, testarea glicemiei și a tensiunii arteriale

Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstince, pensionarii sunt invitați să participe sâmbătă, 30 septembrie a.c., de la ora 16.00, la Teatrul ”Al. Davila”, la un spectacol intitulat ”Trecut-au anii...”, organizat de Consiliul Județean Argeș, prin Centrul Cultural Județean Argeș. În cadrul spectacolului vor...

Argeşul conduce! Câte proiecte se vor implementa?

Miercuri, 27 septembrie, începând cu ora 11.00, la Consiliul Județean Argeș a avut loc ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Cu acest prilej, a fost aleasă noua conducere a CpDR, respectiv președinte – Dan Manu, președintele...

Primarii şcoliţi cum să folosească fondurile primite prin Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa I

Vineri, 15 septembrie, la Consiliul Județean Argeș a avut loc o întrevedere a conducerii Consiliului Județean Argeș, împreună cu Direcția Tehnică a CJ Argeș,  cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale care au accesat fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală –...

Investiții majore la școlile din comuna Bălilești

Mai este puţin timp până la începerea noului an şcolar! Pentru ca elevii să aibă parte de tot confortul necesar au fost alocate fonduri pentru instituţiile de învăţământ de către autorităţile locale. Investiții majore au fost făcute în toate școlile...

”Metropola inteligentă” în Argeş!

Miercuri, 26 aprilie 2017 au avut loc lucrările celei de-a 8-a ediții a Forumului de Mobilitate Metropolitană, găzduit de Universitatea din Pitești. Forumul organizat de ETL Mobility Cluster și Asociația pentru Mobilitate Metropolitană, în colaborare cu Consiliul Județean Argeș,...

Actualul prefect continuă proiectul «ARGEȘENI VALORI NAȚIONALE»

Singurul prefect care a continuat proiectul început de Cristian Soare şi anume «ARGEȘENI VALORI NAȚIONALE» este Emilian Dragnea, prefect în funcţie. Aşadar evenimentul de omagiere a  personalității lui Tudor Teodorescu – Braniște va avea loc miercuri, 26 aprilie a.c., începând...
spot_img

Ultimele Stiri

🚨 ALARMĂ PE DN73 Câmpulung–Pitești! „CAPCANE” care pot rupe roțile mașinilor! Poliția a sesizat CFR, dar pericolul a rămas!

O problemă care îi poate costa scump pe șoferi a apărut la mai multe treceri la nivel cu calea...
spot_img