4.5 C
Campulung Muscel
joi, 18 aprilie, 2024

Un pompier a salvat două vieţi!

Alte Știri

Astăzi, în comuna Stâlpeni, sat Rădeşti, a izbucnit un incendiu la o casă în care locuiau două persoane în vârstă, o femeie care nu se poate deplasa şi fratele ei. Cei doi locuiau în case lipite una de cealaltă, iar focul care a pornit de la un coş de fum, le-a afectat pe amândouă.

După ce s-a anunţat la 112 incendiul, pe lângă localnicii care au venit să ajute, s-a mai alăturat un pompier de la Detaşamentul Bradu, plutonierul adjutant Laurenţiu Savu, care nu a stat pe gânduri,  acesta i-a implicat şi pe oamenii veniţi să ajute și cu ajutorul acestora a salvat două vieţi.

La incendiul de la casa din Stâlpeni, Rădești, au intervenit 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și locțiitorul comandantului de la Detașamentul Mioveni.

A fost vorba de o casă la care acoperișul a ars pe aproximativ 200 mp, iar tavanele câtorva camere s-au prăbușit în interior.

Prima intervenție la fața locului a fost asigurată de plutonierul adjutant șef Savu Laurențiu, șef gardă de intervenție la Detașamentul de Pompieri Bradu, care a reușit cu câțiva cetățeni să evacueze o femei de 64 de ani aflată în imposibilitatea de a se deplasa, aceasta locuiește într-o parte a casei unde incendiul nu a ajuns, au oprit alimentarea cu energie electrică și au scos 3 butelii și alte bunuri.

Paramedicii SMURD au preluat și transportat la spital un bărbat de 64 de ani (proprietarul), care prezenta stare de rău și atac de panică.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să împiedice propagarea lui la întreaga construcție și la alte vecinătăți. La extinderea rapidă a flăcărilor au contribuit și câteva tone de fân, care erau depozitate în podul casei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coșul de fum deteriorate.

Iată ce au transmis colegii pompierului care a salvat cele doua vieţi: “Sunt foarte bucuros că am putut să fac o faptă bună!“. 

Cuvintele unui pompier argeșean  după ce a reușit să protejeze, alături de câțiva cetățeni, cel mai de preț bun, o viață. S-a întâmplat cu puțin timp în urmă, când un incendiu violent a izbucnit și a cuprins cu repeziciune acoperișul unei case din localitatea Rădești.  

,,Flăcările uriașe amenințau să se extindă la întreaga construcție în care se afla și o femeie în imposibilitatea de a se deplasa. În scurt timp s-a instaurat panica la fața locului și fiecare ar fi făcut ceva, dar nu știau de unde să înceapă.

plutonier adjutant șef Savu Laurențiu

Întâmplarea a făcut ca prin zonă să treacă un pompier de la Detașamentul Bradu, plutonier adjutant șef Savu Laurențiu, a cărui experiență și calitate de a fi un bun lider a salvat situația.

Acesta a mobilizat cetățenii, constituind o echipă, cu care a reușit să evacueze din casa în flăcări o femeie de 64 de ani, a oprit alimentarea cu energie electrică, a scos trei butelii, înlăturând pericolul de explozie, și mai multe bunuri, oferind în același timp informații importante pentru forțele de intervenție care erau în drum spre locul evenimentului.

Laurențiu este un erou, având în portofoliu sute de vieți salvate și “n” misiuni îndeplinite cu succes. Experiența sa l-a făcut un salvator redutabil, un exemplu având chiar astăzi, când a știut cum să ia atitudine și să gestioneze situația de urgență, constituind din cetățenii aflați la fața locului un echipaj de primă intervenție.

Nu în ultimul rând, îi felicităm și îi apreciem pe acești cetățeni, care astăzi au dat dovadă de curaj și spirit civic!”

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie