8.5 C
Campulung Muscel
joi, 18 aprilie, 2024

VIDEO si GALERIE FOTO: Distincţie de Merit pentru ADI Servsal, la 5 ani de activitate!

Alte Știri

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară SERVSAL ARGEŞ a organizat, astăzi, 10 martie 2015 la Piteşti, conferinţa anuală a Federaţiei Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară din domeniul deşeurilor din România. Cu acest prilej, ADI SERVSAL Argeş a marcat împlinirea a 5 ani de la activitate şi a realizat o prezentare a sistemului de management integrat al deşeurilor şi etapele implementării operaţionale în judeţul nostru. Cu această ocazie au fost promovate cele mai importante evenimente ale anului 2015 respectiv „ Argeşul curat”(Ecologizarea tuturor albiilor din judeţul Argeş, acţiune unde vor fi implicaţi peste 4.000 de ecovoluntari, primăriile, Apele Române, Drumurile Naţionale şi Judeţene, Salvamontul, Direcţia Silvică Argeş dar şi Ocoalele Silvice), “Piteşti, Oraşul Reciclării”, şi „Topoloveni, Oraşul verde”. Temele discutate în cadrul conferinţei s-au numărat cele privind gestionarea deşeurilor de ambalaje şi a deşeurilor D.E.E.E., provocările sistemelor de management integrat, modificările legislative şi impactul acestora asupra proiectelor cu finanţare europeană din domeniul deşeurilor, precum şi alcătuirea documentaţiilor de atribuire, regulamente de funcţionare a serviciului şi metode  pentru întărirea capacităţii administrative a ADI-ului. De asemenea, vor fi stabilite şi aprobate obiectivele FADI Deşeuri pentru anul 2015 şi vor fi cooptaţi noi membri. Evenimentul s-a desfăşurat la Hotel Ramada din Piteşti, în sala Diamond Ballroom. Au fost prezenţi primarii Argeşului şi Muscelului dar şi reprezentanţii primăriilor, cei cu care ADI SERVSAL are o colaborare precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău cel care are un rol extrem de important în cadrul acestei asociaţii la nivelul judeţului Argeş. Anul 2015 se anunţă unul plin de proiecte pentru cei care se ocupă de activitatea ADI SERVSAL Argeş, ele vor consta în programe de ecologizare ale Argeşului, programe educaţionale în şcoli, o campanie de schimbare a strategiei de colectare selectivă, o tabără media, monitorizarea zonelor de picnic, monitorizarea platformelor de colectare. Mai multe amănunte aflaţi din materialul video ataşat, de la Gabriel Moiceanu, motorul acestei asociaţii în Argeş. La împlinirea celor 5 ani de activitate ADI SERVSAL ARGEŞ, Gabriel Moiceanu a primit din partea partenerul Eco-Rom Ambalaje o distincţie de merit. Mai multe amănunte aflaţi din materialul video ataşat.

 

 

Ultimele Știri

Decizie obligatorie pentru toți proprietarii de apartamente

Decizie obligatorie pentru toți proprietarii de apartamente. Proprietarii de apartamente și de case sunt obligați, prin lege, să încheie...

Alte știri din aceeași categorie