14 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Vizită regală în Câmpulung, la primele ore

Alte Știri

Vizită regală în Câmpulung, la primele ore. Orașul de la poalele Mateiașului va fi vizitat de alteța sa regală, Principele Nicolae al României.

Scopul acestei vizite este acela de a se întâlni cu tinerii câmpulungeni din trei prestigioase instituții de învățământ. Alteța sa regală va fi prezent în fața tinerilor din Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, astăzi de la ora 9.30, iar de la ora 11.30 se va afla la Colegiul Național Pedagogic „Carol I”.

CITEȘTE ȘI. Prințul Nicolae, baie de mulțime printre donatori

Tinerii din Colegiul Național „Dinicu Golescu” îl vor avea în mijlocul lor pe Principele Nicolae miercuri, de la ora 11.00. Tema acestor întâlniri este „Istoria monarhiei în România”.

CITEȘTE ȘI. Principele Nicolae, imaginea unui târg de promovare a produselor şi tradiţiilor muscelene

De mai mult timp, Principele Nicolae face baie de mulțime la Câmpulung. Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a ajuns la sediul primăriei Câmpulung Muscel. Aici a fost amenajat un centru de donare sânge la sfârșitul lunii ianuarie, pentru a-și arăta susținerea față de acest demers.

Principele Nicolae, aflat în aceea zi la Câmpulung, a mers cu daruri dulci la copiii de la Centrul „Bambi”. Mai multe centre pentru copii din Câmpulung au mai primit atunci cutii cu turtă dulce din partea Principelui.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie