2.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Femeile francofone înlătură barierele în participarea lor la viața economică, politică, socială și culturală

Alte Știri

Conferința Femeilor Francofone, cu tema „Creație, inovație, antreprenoriat, creștere, dezvoltare: femeile se afirmă!”, a adoptat Apelul de la București, prin care se propune statelor membre ale Francofoniei să elaboreze un plan de acțiune pentru autonomia economică a femeilor.

,,Ca membru al Adunării Parlamentare a Francofoniei și președinte al Grupului de prietenie cu Franța din Camera Deputaților am fost încântată să le pot reîntâlni pe parcursul lucrărilor pe doamna Michaelle Jean, secretar general OIF, pe doamna Ameenah Gurib-Fakim, președintele Republicii Mauritius, pe doamna ambasador al Republicii Franceze Michelle Ramis, precum și pe doamna Ministru secretar de stat pentru egalitate de șanse în Guvernul Republicii Franceze Marlene Schiappa”, a scris deputatul Simona Bucura Oprescu, pe pagina sa de socializare.

Conferința, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în cooperare cu Organizația Internațională a Francofoniei, a beneficiat de înaltul patronaj al președintelui României.

„Aici, la București, propunem statelor și guvernelor membre ale Francofoniei să elaboreze un plan de acțiune francofonă pentru autonomia economică a femeilor. Salutăm implementarea Rețelei francofone a femeilor antreprenor pentru ca acestea să împărtășească experiențele trăite și cele mai bune practici din cadrul antreprenoriatului feminin în spațiul francofon. (…) Susținem inițiativele luate de către state și guvernele membre ale Francofoniei și de reprezentanții organizațiilor societății civile angajate pentru egalitatea femeilor și a bărbaților și pentru autonomia economică a femeilor”, se arată în Apelul de la București, conform Agerpres.

În document se mai arată că femeile francofone își iau angajamentul să înlăture barierele în participarea lor la viața economică, politică, socială și culturală în țările francofone.

„Împreună ne unim vocile pentru ca femeile să constituie un motor de dezvoltare economică, socială, culturală și o pârghie pentru creșterea economică în ciuda inegalităților care reprezintă o frână în dezvoltarea potențialului lor. Împreună lansăm Apelul de la București pentru a elibera potențialul economic al femeilor. Împreună ne afirmăm angajamentul ferm în rolul nostru, respectiv pentru a înlătura obstacolele care bun bariere participării efective, cât și accesul în mod egal la viața economică, politică, socială și culturală a femeilor în țările francofone”, relevă Apelul de la București.

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie