Ce pățești dacă mergi prea încet pe Autostradă și Drumuri Expres? Toți șoferii știu că există limite maxime de viteză, însă puțini știu care este viteza minimă pe autostradă și drumuri expres și nici ce poți păți dacă mergi prea încet.
Viteza maximă cu care se poate circula pe o autostradă în România este de 130 km/h. Aceasta este indică pe panouri mari, la toate intrările pe acest tip de drum.
Însă, niciun anunț nu specifică viteza minimă de deplasare. De aceea, șoferii trebuie să fie atenți la acest detaliu, care este specificat în legislația rutieră.
Ce pățești dacă mergi prea încet pe Autostradă și Drumuri Expres?
Pe drumurile de mare viteză, fie că sunt autostrăzi sau expres, este interzis accesul vehiculelor care nu pot depăși un anumit prag de viteză.
„Pe autostrăzi sau pe drumurile expres este interzisa circulația […] vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h”, scrie în legea care reglementează circulația pe drumurile publice, la Art. 74, alin. 1.
Dar, această limitare nu înseamnă că 50 km/h este viteza minimă de deplasare. Ci este doar o limitare a accesului față de vehicule lente:
- tractoare
- moped
- mașini cu cilindree mică
Practic, nu există o viteză minimă de deplasare pe autostradă sau drumuri expres. Ceea ce înseamnă că un șofer, care conduce, de exemplu, o Skoda Octavia, poate circula chiar și cu 20 km/h.
Cu toate că legislația rutieră nu sancționează, riscurile la care se expun șoferii foarte lenți sunt mari pe drumurile de viteză.
Pe autostradă, de exemplu, unde poți merge cu 130 km/h, nu te aștepți să întâlnești o mașină care merge cu 30-50 km/h.
Și au fost destule cazuri în care șoferii lenți au intrat pe banda 2 (de depășire) și au fost izbiți în spate de altă mașină care venea cu viteză.
De aceea, indicat este să circuli cu o viteză adaptată condițiilor de trafic. Iar viteza minimă pe autostradă și drum expres, când drumul e uscat și vizibilitatea bună, să nu fie mai mică de 80-90 km/h. Astfel, nici nu îi vei încurca pe alții, nici nu vei risca să fii tamponat în spate.