9.1 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

A adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod

Alte Știri

A adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod. Un accident rutier s-a produs între două autoturisme în comuna Albota (DN 65 – zona hotel Veneția. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de la serviciul de ambulantă județean, iar în sprijin a venit și un echipaj de terapie intensiva mobila. Pentru câteva ore ambele sensuri de circulație au fost blocate.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 44 de ani, din județul Mehedinți, care conducea un autoturism pe DN 65B, din direcția Pitești către Slatina, pe raza localității Bradu, din cauza oboselii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod.

În urma accidentului, o femeie de 86 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a decedat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie