11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

O casă la un pas să se facă scrum de la o scânteie!

Alte Știri

Un incendiu violent a izbucnit la acoperișul unei case, tip P+1, din localitatea Coșești la miezul nopții. Pentru localizarea și stingerea incendiului, au intervenit trei echipaje cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentele de Pompieri Mioveni și Pitești. În sprijin a acționat și un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la SVSU Domnești.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale la fața locului, pentru două femei, care au suferit atacuri de panică, acestea refuzând ulterior transportul la spital.

Au ars: aproximativ 500 mp din acoperișul casei, elemente de mobilier, materiale textile și au fost afectate tavanul etajului 1 și sistemul de încălzire din camera centralei;

Sursa probabilă: efectul termic;                    

Împrejurarea: coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie