20.7 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

S-a încolăcit cu mașina pe un stâlp!

Alte Știri

S-a încolăcit cu mașina pe un stâlp! În această după-amiază un tânăr din Republica Moldova a fost victima unei autoaccidentări.

Evenimentul rutier s-a produs pe raza localității Câmpulung, mai precis pe varianta ocolitoare a orașului.

Tânărul a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un stâlp reușind chiar să se muleze pe sursa de curent electric devenind chiar un pericol pentru cei care tranzitează zona.

În urma impactului cu stâlpul, mașina a fost grav avariată iar tânărul a scăpat ca prin minune.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier din Câmpulung dar și cadre ale Poliției Locale. De asemenea au intervenit pompierii musceleni cu o autospecială și un echipaj SMURD. Tânărul a suferit de panică și nu a avut nevoie de spitalizare. Cadrele Biroului Rutier au deschis un dosar de cercetare urmând a stabili împrejurările în care s-a produs autoaccidentarea. Pentru că stâlpul de electricitate a fost avariat, au fost solicitați reprezentanții societății care asigură mentenanța pentru a-l schimba. Un echipaj al Politiei Locale a asigurat zona pentru a nu se produce alte evenimente rutiere.

Ultimele Știri

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Brioșe în doar 2 minute

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Brioșe în doar 2 minute. Rețeta de brioșe cu fulgi de ciocolată este una din...

Alte știri din aceeași categorie