9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

S-au deschis oficial cursurile de master la Mioveni!

Alte Știri

S-au deschis oficial cursurile de master la Mioveni!

În Sala Amfiteatru a Liceului Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni a avut loc deschiderea oficială a cursurilor de master.

După intonarea imnului Gaudeamus Igitur, elevii talentaţi ai Liceului Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni (Trupa “Micii Actori”, coordonaţi de Daniela Stoica şi inegalabila Alexia Niculae) au oferit un scurt moment artistic foarte apreciat de toţi cei prezenţi: invitaţi, profesori şi studenţi.
Au urmat discursurile invitaților și profesorilor.
Reamintim că Facultăţile Energetică și Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti aduc în oraş, pentru al nouălea an consecutiv, două specializări pentru masterat: Managementul Mediului şi Dezvoltare Durabilă şi, respectiv, Concepţie şi Management în Productică.
Tinerii înscriși la master vor desfăşura cursurile la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” şi la Şcoala Gimnazială „George Topârceanu”, iar laboratoarele vor fi făcute la Universitatea Politehnica din București.
Cele două programe de master sunt organizate de Universitatea Politehnica din Bucureşti, în colaborare cu Academia Oamenilor de Şţiinţă din România – secţiile Ştiinţe Tehnice și Ştiinţe Economice şi cu sprijinul Primăriei Mioveni.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie