Un bărbat a fost găsit mort în casă după patru săptămâni!

Un bărbat a fost găsit mort în casă după patru săptămâni!

Un bărbat a fost găsit mort în casă după patru săptămâni!

Poliţiştii musceleni şi pompierii de la Detaşamentul din municipiul Câmpulung au fost solicitaţi în cartierul Vişoi, la blocul 30, acolo unde un bărbat din Moldova, a solicitat sprijin, pentru că, fratele sau de 68 de ani, nu mai răspunde la telefon şi nici la uşă. Acesta a încercat de mai bine de 3 săptămâni sa ia legătura cu acesta, însa fără rezultat.

Pompierii au spart uşa apartamentului şi l-au descoperit pe bărbatul de 68 de ani, decedat în baie, iar cadavrul; se afla într-o stare avansata de putrefacţie. Acesta se pare ca a decedat de mai bine de 3 săptamâni.

Cadavrul bărbatului se afla în stare de putrefacţie, însă, aşa după cum spuneau vecinii, nu s-a simţit vreun miros care să le dea ceva de bănuit.

„Vecinul era divorţat. Şi nu avea copii care să vină pe la el, să îl caute. Era un lup singuratic, să spun aşa. El nu comunica prea mult, era cu viaţa lui, cu problemele lui, cu traiul lui pe care-l avea. Aşa că de asta nu am luat în calcul că el nu a mai apărut. Fratele lui a spus ca a sunat la trelefon de mai multe ori, apoi a venit aici şi când a văzut ca nu da de omul ăsta, a sunat la Poliţie.

Poliţiştii criminalişti din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung au desfăsurat cercetările la faţa locului. Pe trupul neînsufleţit nu au fost descoperite urme de violenţă. Se pare că acesta ar fi suferit un infarct miocardic, cel care i-a pus capăt zilelor.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Laboratorul de Tanatologie în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

 

About The Author

Related posts