13 C
Campulung Muscel
vineri, 4 octombrie, 2024

România din locul Sfânt al Muscelului. Ce secrete ascunde Mânăstirea Nămăiești legate de Regina Maria, Paris și apostolii Domnului Isus!

Alte Știri

România din locul Sfânt al Muscelului. Ce secrete ascunde Mânăstirea Nămăiești legate de Regina Maria, Paris și apostolii Domnului Isus! În apropierea orașului Câmpulung, la o altitudine de 800 metri, într-o zonă de un pitoresc deosebit, se află Mânăstirea Nămăiești. Este locașul de cult încărcat de istorie, devenind loc de pelerinaj pentru mulți oameni din țară și străinătate. Mai reprezintă o bogăție spirituală pentru județul Argeș.

Mănăstirea Nămăiești, este locul care leagă Pământul de Cer, locul unde oamenii bolnavi se vindecă, femeile care nu pot rămâne însărcinate primesc vestea unei binecuvântări în viața lor. Este locul Sfânt al Muscelului.

CITEȘTE ȘI. CE NU ȘTIAȚI: Icoana Maicii Domnului de la Nămăiești veche de 2000 de ani!

Este o biserică rupestră iar în zona Muscelului din România se mai află doar 3 de acest fel. Unii istorici spun că la origini biserica a fost un templu închinat zeului Zamolxis, primul zeu al dacilor. Alții spun că a fost o catacombă creștină de pe vremea stăpânirii romane. Mânăstirea Nămăiești deține Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului una dintre cele mai vechi icoane, nu numai din România ci din toată creștinătatea.

CITEȘTE ȘI. O rugăciune de aproape 2.000 de ani, dedicată Maicii Domnului, aduce miracole și binecuvântări celor care o rostesc

Sfântul apostol și evanghelist Luca a pictat-o, nu a fost singura ci 12 la număr, dedicate apostolilor. Aceștia au avut ca misiune din partea Maicii Domnului să le răspândească prin toată lumea, unde se vor simți foarte atrași de locurile care merită să le găzduiască de-a lungul timpului.

România din locul Sfânt al Muscelului. Ce secrete ascunde Mânăstirea Nămăiești legate de Regina Maria, Paris și apostolii Domnului Isus!

Inițial icoana de la Nămăiești a fost descoperită de 3 ciobani, cei care pășteau oile pe stâncă și au avut într-o noapte același vis. Li s-a arătat un înger care le-a spus că în sânul acestei stânci stă de multe veacuri, o icoană făcută după chipul cel adevărat al Maicii Domnului, povestește Maica Stareță.

CITEȘTE ȘI. TOP Zece PROFEȚII despre ROMÂNIA! Va zgudui un cutremur Bucureştiul?

Sfântul apostol Luca a trăit alături de Maica Domnului și a reprodus icoana după chipul ei real. În timpul Primului Război Mondial, biserica a fost afectată de bombe dar icoana a rămas neatinsă de focul produs incendiilor de atunci. Astăzi pe pereții bisericii săpate în stâncă se mai pot vedea picturi murale, cu sfinți dar șterse dar și creații sfinte realizate de măicuțele de aici. Lângă Icoana Maicii Domnului, se află un tablou comandat de Regina Maria care îl reprezintă pe Domnul Isus în mormânt după răstignire, înconjurat de apostoli și Maica Domnului.

Reprezentarea aceasta a fost lucrată de măicuțele din mânăstire, după care Regina Maria l-a donat acestui locaș de cult. Le-a ajutat regina de asemenea pe măicuțe ca din mâinile lor să mai iasă și alte capodopere cu bănuți. Mânăstirea a găzduit mari artiste ale acului, după cum se poate vedea și în imagini când povestește Maica Stareță.

CITEȘTE ȘI. Tu ce hram porți. Generațiile ce au puterea de a schimba lumea

Locașul de rugăciune a fost ridicat după ce le-a apărut în vis celor trei ciobani, iar numărul celor care locuiesc aici să fie întotdeauna 33, vârsta Domnului Isus pe pământ. Muzeul Mânăstirii Nămăiești este unicat în România prin colecția de costume populare muscelene vechi de peste 150 de ani.

Cu binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic al Argeșului, Muzeul Etnografic funcționează din anul 2013. Acesta constituind un reper important pentru pelerinii mănăstirii.

CITEȘTE ȘI. Știai că o frunză de dafin îți poate schimba radical viața?

Principala atracție este reprezentată de colecția personală a stareței care cuprinde ii și costume populare românești vechi de peste 150 de ani. Atât din zona Argeșului și a Târgoviştei.

@www.ziaruldinmuscel.ro

#ziaruldinmuscelro #ziaruldinmuscel

♬ sunet original – Ziarul din Muscel

În cadrul acesteia se regăsesc și două costume populare cusute de Alexandrina, mama poetului George Topîrceanu.

Suita de costume este aranjată pe scene sugerând etapele importante din viața sătenilor: nașterea, botezul, cununia, dar și alte activități gospodărești.

CITEȘTE ȘI. Puțini știu motivul. De ce o zi are 24 de ore și nu mai mult?

Pentru prezentare, maica stareță a abordat o metodă inedită: fiecare scenă este explicată în versuri.

Cu războiul de țesut și acul, mânăstirea Nămăiești a creat un costum național premiat cu medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris din 1889. Pe lângă această impresionantă colecţie, Muzeului Etnografic al Mănăstirii Nămăeşti mai expune hrisoave vechi din secolul al 16-lea, obiecte de artă feudală bisericească şi populară, precum şi o colecţie de carte veche românească.

CITEȘTE ȘI. Argeșul are un secret ascuns legat de unele biserici! Puțini cunosc acest lucru!

Muzeul Mănăstirii Nămăiești adăpostește și o întreagă taină a vieții monahale. Când viitoarea stareță Lucia Nedelea a intrat în mănăstire, o măicuță a prezentat-o legendarei maici Mina Hociotă, veterană decorată în două războaie mondiale:

„Măicuță, fata aceasta este din sat de la mine! Vă rog să o binecuvântați, să rămână în mănăstire!“ Maica Mina, care avea atunci 74 de ani, a zis: „Să o binecuvânteze Dumnezeu să rămână în mănăstire și să ajungă stareță!“ Zicerea avea să se împlinească în 1994, când maica Lucia i-a urmat la stăreție maicii Onufria Scarlat.

CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cel mai imens târg din Argeș. Găsești absolut orice, până îți “rupi” picioarele!

Maica Mina se bucura de un enorm respect, inclusiv din partea autorităților comuniste. S-a numărat printre puținele persoane decorate și de regele Ferdinand cu Ordinul Național „Steaua României“.

Dar și de guvernul din 1968 la jubileul luptelor de la Mărășești. Doar trei femei au primit „Steaua României“: Smaranda Brăescu, prima femeie-parașutist, Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu, și maica Mina Hociotă.

CITEȘTE ȘI. România de la Muscel. Târgul unde mănânci cei mai buni mici, alături de un pahar cu bere

Ca și Teodoroiu, maica Mina a primit și ea gradul de sublocotenent al Armatei Române.

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

 

 

Ultimele Știri

Ultimă oră! Polițiștii pe străzile din Câmpulung Muscel! Toți șoferii sunt vizați!

Ultimă oră! Polițiștii pe străzile din Câmpulung Muscel. Toți șoferii sunt vizați! Razie de amploare! Oamenii legii ard tot...

Alte știri din aceeași categorie