19.1 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Interviu

Florin Bogdan Proca cel mai tânăr primar al Argeșului

,,Vreau să păstrez tradiţia şi să organizez Ziua Comunei Berevoeşti aşa cum locuitorii au fost obişnuiţi până acum. De când am preluat acest mandat m-am gândit că o zi din an trebuie să o acordăm distracţiei, eveniment în cadrul căruia să ne aducem aminte de toţi cei care au adus un aport în sprijinirea autorităţilor locale", a precizat primarul Florin Bogdan Proca

Grupurile de Acțiune Locală din Argeș au accesat 9 milioane de euro

,,În cadrul POR, pentru dezvoltarea regională, ADR are la dispoziţie în această perioadă circa 800 milioane euro, care vor fi dirijaţi pe 10 axe prioritare. Acestea se referă la promovarea investiţiilor şi dezvoltarea spiritului antreprenorial, sporirea eficienţei energetice, conservarea şi protecţia patrimoniului natural şi cultural, dezvoltarea infrastructurii rutiere. Programului Naţional de Dezvoltare Rurală îi sunt alocate în perioada de referinţă aproape 10 miliarde euro, inclusiv contribuţia naţională. Se va urmări creşterea clasei mijlocii în lumea satelor, pentru că peste 800.000 fermieri deţin suprafeţe de la 1 la 5 ha, iar restul terenurilor agricole este grupat în 10.000 ferme", a declarat Daniel Constantin

Bilanţ la sfârşit de an, la Asistenţa Socială din Câmpulung

La final de an, directorul Serviciului de Asistenţă Socială din Câmpulung, a făcut bilanţul activităţii instituţiei pe care o conduce. În acest sens, acesta a precizat că au fost întocmite rapoarte cu monitorizarea copiilor, ai căror părinţi sunt plecaţi...

Șuța Anișoara, femeia director într-o lume a bărbaților

,,Sunt la conducerea şcolii Oprea Iorgulescu, din Câmpulung, din luna septembrie, anul 2007. M-am legat mult de această şcoală, am o funcţie care mă solicită foarte mult. Ca femeie care are o familie trebuie să îndeplineşti obligaţiile casnice să te ocupi şi de copii. Eu, în funcţia pe care o deţin îmi respect foarte mult atribuţiile mele şi încerc să le îndeplinesc cu maximă responsabilitate, zilnic sunt în şcoală, în jur de opt ore, au fost zile când am stat şi doisprezece ore, sunt multe sarcini de îndeplinit", a declarat Anișoara Șuța.

Titi Tudosoiu: Vreau cât mai multe lucruri bune să se întâmple în judeţul Argeş”

,,Vreau cât mai multe lucruri bune să se întâmple în judeţul Argeş, pe acest domeniu al educației, putem evidenţia de la elevi cu rezultate foarte bune, procent de promovare din ce în ce mai bun, vreau prin parteneriatele pe care le întreprindem, să reuşim, să conştientizăm mai mult toţi actorii implicaţi în procesul de învăţământ, pentru că toată atenţia se îndreaptă spre profesori, dar nu trebuie să uităm de familie, de autorităţile locale, de agenţii economici care pot fi partenerii noştri corecţi şi loiali în activitatea noastră de educaţie", a precizat inspectorul școlar general, Titi Tudosoiu

660 lei, cel mai mic salariu în Administraţia Publică Locală

,,Vă aducem la cunoştiinţă că Federaţia Administraţiei Publice Locale din care face parte şi sindicatul Primus, va declanşa un conflict naţional de muncă. Vom începe prin strângerea de semnături de la membrii noştri de sindicat, în două etape. Prima etapă va fi cu pichetarea prefecturilor din judeţ, şi a doua un miting care se va desfăşura la Bucureşti, la care vrem să ia parte cam 10.000 de persoane", a declarat Stelică Ungureanu.

Casa Judeţeană de Pensii Argeş aspiră să devină o instituţie europeană

Casa Judeţeană de Pensii Argeş aspiră să devină o instituţie europeană cu rol activ în reforma serviciilor publice, prin respectarea legislaţiei româneşti şi a legislaţiei europene, garantând astfel respectarea cerinţelor instituţiilor interne şi europene, ne-a declarat directorul, Aida Ionela ENACHE

,,Banca Cooperatistă ,,Piatra Craiului” îşi desfăşoară activitatea în tot județul Argeș

,,Banca Cooperatistă ,,Piatra Craiului” îşi desfăşoară activitatea pe o rază teritorială de operare proprie care cuprinde întreg teritoriul judeţului Argeş”, afirmă directorul băncii, Mircea Avram.

Constantin Polexe: Vreau să țin în viață instituțiile de cultură

,,Coordonez Departamentul de Cultură, aflat în subordinea Consiliului Judeţean, în judeţul Argeş, pe lângă acesta mai am şi alte activităţi, învăţământul, de exemplu. Vreau să ţin în viaţă instituţiile de cultură, din punctul meu de vedere, populaţie care nu are cultură şi nu o menţine, nu există. Este o activitate costisitoare, dă senzaţia că este inutilă, dar nu este adevărat. Trebuie să ne menţinem cultura, tradiţiile, să aducem la suprafaţă monumentele noastre istorice, să le conservăm şi să le păstrăm pentru că Argeşul face parte din puţinele zone ale României care are în subsolul său multă istorie, civilizaţie pe aceste meleaguri a fost de mii de ani"

Florin Gardin: microbuze școlare noi în Argeș

Începând din luna iunie a acestui an, în tot judeţul Argeş vor ajunge 36 de microbuze şcolare cu o capacitate de 16+1 locuri, ce vor veni în sprijinul elevilor care fac naveta pe distanţe mari. Câte microbuze puse la ,,bătaie”...

Ultimele Știri

spot_img
spot_img
spot_img

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 – Pitești – Mioveni!

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 - Pitești - Mioveni! Compania Națională de Administrare a...