0.8 C
Campulung Muscel
vineri, 6 decembrie, 2024

TRADIȚII DE FLORII. Unde trebuie să pui ramurile de salcie

Alte Știri

Sărbătoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștile.

Ea rememorează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim. Unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de măslin.

Și fiind totodată sărbătoarea celor care poartă nume de flori.

De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”. Astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an.

TRADIȚII DE FLORII. Unde trebuie să pui ramurile de salcie

Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş. Iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi.

Majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli. Iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

De asemenea, exista obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Traditiile şi superstiţiile acestei sărbatări sunt nenumărate:

– În unele regiuni, oamenii îşi încing mijlocul cu crenguţe sfinţite de salcie. Crezând că astfel alungă boala sau o înving cu o mai mare uşurinţă. Se spune că salcia vindecă durerea de spate şi este un antidot pentru muşcătura de şarpe.

– O alta tradiţie spune că ramurile de salcie sunt aşezate înainte de culcare sub pernele fetelor nemăritate. Ele cred că vor deveni mai frumoase şi vor avea un soţ dacă fac asta.

– Crenguţele de salcie aşezate la icoane după Florii se aruncau vara pe foc atunci cînd începea o furtună.

Pentru a se împraştia norii, ori se aşterneau în ogradă pentru a alunga grindina. Ramurile de la icoana se aşezau de către gospodar în mijlocul casei, cînd era vremea rea, pentru a o apăra de trăsnete.

– Dacă te împărtăşeşti de Florii, îţi poţi pune o dorinţă şi ea se va îndeplini mai repede decît în altă perioadă.

Ca o concluzie ramurile de Florii trebuie păstrate în afara casei dar în aşa fel încît să o atingă şi o vor feri de trăsnăte şi intemperii.

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Pentru prima dată de la Revoluție încoace se construiesc blocuri noi în Câmpulung Muscel

Pentru prima dată de la Revoluție încoace se construiesc blocuri noi în Câmpulung Muscel. O investitor va ridica trei...

Alte știri din aceeași categorie