În vara anului 1860, Gheorghe Tattărescu, reputat pictor de biserici si iniţiatorul învăţământului artistic superior în Bucureşti, a înaintat o ofertă la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, declarându-se gata “a face o călătorie artistică pe la toate mânăstirile din ţară, pământene sau închinate, mari şi mici, spre a copia tot ce se va găsi antic, costume, portrete, datine etc.”. Ministrul Vasile Boierescu îi aprobă cererea şi-l îndeamnă să treacă imediat la îndeplinirea proiectului propus.
Traseul prin Câmpulung
Pictorul a pornit singur în această excursie prin judeţele Muscel, Argeş şi Vâlcea, fără a se intersecta însa cu alţi doi preopinenţi – Pappasoglu sau Odobescu. Pictorul a realizat 36 de desene şi acuarele, în majoritate peisaje cu monumentele vizitate, dar şi tablouri votive şi odoare. Astfel este lucrarea Vederea muntelui Cozia cu foişorul de la mânăstire în care, în prim plan se auto portretizează în plină activitate, aplecat asupra blocului de schiţe, cu pălăria data pe ceafă şi îmbrăcat în haine comode şi rezistente, de călătorie. Alte lucrări au fost consacrate schiturilor Flămânda şi Cornetu, clopotniţei mânăstirii Negru-Vodă din Câmpulung, cetăţii lui Vlad Ţepeş de la Căpăţâneni, ruinelor bisericii Sân-Nicoară din Curtea de Argeş, bisericii episcopale din Curtea de Argeş. Obiectele pe care le-a reprodus Tăttărescu sunt mai puţine la număr: pocalul dăruit de Matei Basarab mânăstirii Negru Vodă, cerceii şi salba Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş, icoana şi potirul de la acelaşi lăcaş. Tăttărescu s-a ocupat şi de portretele ctitorilor: Mircea cel Bătrân şi fiul acestuia Mihail, Neagoe Basarab, Radu Negru şi Doamna Ana, Radu de la Afumaţi şi Doamna Ruxandra, Matei Basarab etc. Spre deosebire de Trenk şi Isler, care redau cu exactitate stilul meşterilor medievali, Tăttărescu edulcorează trăsăturile, înmoaie gesturile îngheţate şi draperiile scorţoase, impunându-le drama clasicismului propriei sale picturi.Albumul naţional al lui Tăttărescu nu a avut însă şansa să fie cunoscut de public, aşa cum se întâmplase cu desenele lui Isler, litografiate de Pappasoglu, sau cu acuarelele şi uleiurile lui Trenk, copiate de el însuşi şi legate într-un volum ce se păstra la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Blocul cu desenele unicat ale lui Tăttărescu a rămas în păstrarea autorului, fără a intra în circuit cultural.
Portretele ctitorilor refuzate
În 1861, artistul a propus ministerului să reproducă, în ulei şi în mărime naturală, portretele votive pe care le schiţase în timpul excursiei, oferind ca mostră chipul lui Mircea cel Bătrân. A fost refuzat şi în acest fel activitatea sa de documentarist a rămas fără ecou. Rolul comisiilor de inventariere a patrimoniului naţional a fost însă definitoriu pentru iniţierea şi cunoaşterea de către public a vestigiilor trecutului nostru, cu monumentele sale medievale şi chipurile uitate ale domnitorilor şi ale altor mari personalităţi. După câţiva ani de studii, Gheorghe Tăttărescu s-a întors în 1851 în patrie, devenind unul dintre cei mai mari participanţi în viaţa artistică a ţării.
În cei 76 de ani de viaţă, Gheorghe Tăttărescu a pictat 52 de biserici şi a fost considerat cel mai mare pictor religios al timpului său. S-a născut la Focşani, în 1818, şi primul care i-a pus pensula în mână şi l-a iniţiat în arta picturii a fost unchiul său dinspre mamă, Nicolae Teodorescu, zugrav de biserici. TG
