16.1 C
Campulung Muscel
luni, 6 mai, 2024

Au dispărut lupii de prin pădurile județului Argeș. VIDEO

Alte Știri

Au dispărut lupii de prin pădurile județului Argeș. Fundația Conservation Carpathia a demarat un studiu de monitorizare prin metode ADN a populației de lupi (Canis lupus), în Munții Făgăraș.

Specialiștii Fundației Conservation Carpathia au început activitatea în iarna 2017 – 2018 și au completat cu date în fiecare iarnă, până în prezent. Studiul demonstrează că un program de monitorizare pe termen lung poate fi dezvoltat în Carpații românești și că poate schimba managementul faunei sălbatice, astfel încât luarea deciziilor să fie făcută pe date științifice.

“Din numărul total de probe analizate până în prezent, adică 505, 53% au confirmat amprenta genetică a speciei lup, 34% au fost probe cu ADN insuficient, restul fiind probe mixte cu alte specii. Acest lucru arată că lupul nu este o specie ușor de studiat. Prin comparație, avem un succes mai mare la urs (65%) si la cerb (75%).

Este greu de studiat mai ales dacă zăpada lipsește, fiindcă nu putem găsi probe proaspete care au încă ADN. Analizând relațiile parentale genetice dintre lupii din zona de proiect, i-am grupat în șase haite cu o mărime variind între 3 și 7 lupi per haită, dar cu o dinamică destul de mare în interiorul familiilor de la o iarnă la cealaltă.

Densitatea estimată de noi este undeva la 2.35 lupi/ 10.000 de hectare, semnificativ mai mare decât în țările din Europa de Nord, dar de două ori mai mică decât densitatea din Parcul Yellowstone din SUA.”, declară Ruben Iosif, biolog coordonator echipă monitorizare faună Conservation Carpathia.

Și în sezonul decembrie 2021 – mai 2022 specialiștii fundației continuă cu strângerea de probe, iar rezultatele finale ale studiului vor fi publicate în primul trimestru al anului 2023.

De ce este lupul atât de important?

Lupul, cunoscut din legende străvechi precum povestea lupoaicei ce i-a hrănit pe Romulus și Remus, sau element central pe stindardul de luptă al dacilor, are un loc important în lanțul trofic al pădurii până astăzi. Acolo unde lupii au fost exterminați ecosistemele s-au schimbat radical, s-au înmulțit cervidele și s-a creat un dezechilibru prin suprapășunatul vegetației forestiere.

Chiar și cursuri de râuri deviate sunt rezultatul dispariției lupilor, în țări care acum încearcă să-i readucă în ecosistem. Cel mai cunoscut exemplu este cel a Parcului Național Yellowstone din SUA:  https://www.youtube.com/watch?v=6dk0DGCa7ow.

Ultimele Știri

GENEL LUPU. PNL Rucăr vine în fața dumneavoastră cu o echipă pentru Consiliul Local, formată din persoane cu experiență, profesioniști în domeniile lor de...

GENEL LUPU. PNL Rucăr vine în fața dumneavoastră cu o echipă pentru Consiliul Local, formată din persoane cu experiență,...

Alte știri din aceeași categorie