500 de pachete săptămânal cu produse alimentare și de igienă pentru persoanele nevoiașe

500 de pachete săptămânal cu produse alimentare și de igienă pentru persoanele nevoiașe

În contextul pandemiei de Covid-19, Fundația Conservation Carpathia vine în sprijinul comunităților din Rucăr, Lerești, Dâmbovicioara, Valea Mare-Pravăț, Stoienești, Cetățeni, Nucșoara, Arefu, județul Argeș și Runcu, Moroieni, județul Dâmbovița, și oferă persoanelor în vârstă, fără nicio formă de ajutor, 500 de pachete săptămânal cu produse alimentare și de igienă de bază.

Săptămâna aceasta, Fundația Conservation Carpathia s-a alăturat mișcării de solidaritate în fața pandemiei Covid-19 și a cumpărat și distribuit primele 500 de pachete cu produse alimentare și de igienă, persoanelor în vârstă, fără nicio formă de ajutor, din comunitățile de pe raza zonei de proiect Carpathia. Este vorba despre comunitățile din Rucăr, Lerești, Dâmbovicioara, Valea Mare-Pravăț, Stoenești, Cetățeni, Nucșoara, Arefu (din județul Argeș) și Runcu, Moroieni (din județul Dâmbovița).

Astfel, 500 persoane cu vârsta peste 65 de ani, fără sursă de venit sau fără un sprijin din partea familiei, au primit alimente de bază cum ar fi orez, zahăr, mălai, ouă, ulei, fructe și legume de sezon sau conservate, brânzeturi, miere și produse de igienă, esențiale în această perioadă. Toate produsele au fost achiziționate, cât a fost posibil, de la mici producători locali, cu atenție la nevoile oamenilor în vârstă, dar și cu atenție la amprenta de carbon pe care aceste produse sau ambalajele lor o au, respectând o politică strictă de mediu.

Distribuirea acestor pachete va fi organizată și se va derula cu regularitate în următoarele 4 săptămâni pentru cele 500 de persoane, atât timp cât va dura situația de urgență, iar vârstnicii vizați nu au posibilitatea de mobilitate. Cei care doresc să contribuie și să ajute la creșterea numărului de persoane sprijinite în zonă sau să susțină în posibila perioadă de prelungire a situației de urgență sunt rugați să ia legătura cu Fundația Conservation Carpathia pe www.carpathia.org/doneaza.  

Această acțiune nu ar fi fost posibilă fără cooperarea foarte bună cu autoritățile locale din cele zece comunități. De asemenea, în sprijinul acțiunii au venit partenerii Conservation Carpathia: RTC Proffice care ne ajută cu o donație în produse și procurarea produselor de igienă, cât și o serie de producători locali de la care achiziționăm produse alimentare tradiționale.

„În contextul actual, credem că este necesar să ne facem cumpărăturile de la producători locali, micii producători locali, astfel asigurându-ne că bani sunt investiți în economia locală, ceea ce susține locuri de muncă și creează surse de venit pentru fermierii mici în această perioadă dificilă. Implicarea lor în cadrul acțiunii din perioada următoare este primul nostru pas către dezvoltarea unui sistem care să ajute și să valorifice în mod pozitiv agricultura tradițională locală, pe termen mediu și lung”, a declarat Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia.

About The Author

Related posts