5.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Drenajul limfatic, o tehnică rapidă de slăbire

Alte Știri

Orice sistem şi organ are un rol extrem de important pentru organism, căci dacă o piesă nu funcţionează, totul este afectat. Astfel, dacă vrei să rămâi sănătoasă şi mai ales să slăbeşti, acordă atenţie şi sistemului limfatic. Clinicile de înfrumuseţare îţi sar în ajutor acolo unde tu nu ai timp sau vrei rezultate mai rapide, prin efectuarea masajului pentru drenaj limfatic. Ce presupune acesta explică pentru Ziarul din Muscel, dr. Maria Vlădău managerul Centrului Medical Victoria Sănătăţii din Câmpulung, strada I.C Brătianu, nr.13, telefon 0248.530.013 sau www.victoriasanatatii.ro.

De ce este atât de important sistemul limfatic pentru organism? Care este rolul lui?

– Sistemul limfatic are sarcina de a prelua surplusul de lichide şi de a-l transporta prin vasele limfatice mari la nodulii limfatici, unde are loc fagocitoza, adică eliminarea celulelor moarte, a reziduurilor bacteriene, a toxinelor. Acestea sunt conduse spre excreţie şi eliminate odată cu urina, după acest proces limfă rămânând curată şi edemele/retenţiile hidrice fiind eliminate. Prin acest proces de “curăţare” se observă îmbunătăţiri ale aspectului pielii, ale circulaţiei sanguine, reducerea circumferinţelor, revitalizarea organismului şi creşterea imunităţii.

Ce se întâmplă atunci când sistemul limfatic nu funcţionează optim?

– Dacă sistemul limfatic nu funcţionează cum ar trebui, la început resimţi doar astenia, lipsa poftei de viaţă, răceli frecvente, după care apar şi semne precum edemele membrelor, accentuarea aspectului de celulită pe coapse şi fese şi chiar apariţia venectaziilor (vasele sparte).

Care sunt cauzele unei funcţionări cu probleme?

– Excluzând cauzele medicale (intervenţii chirurgicale, neoplasme), principala cauză a disfuncţiei sistemului limfatic rămâne sedentarismul, potenţat de alimentaţia necorespunzătoare şi aportul hidric insuficient.

În ce constă drenajul limfatic?

– Există mai multe aparate cu care se poate face acest procedeu. Terapia de drenaj limfatic constă într-un masaj efectuat cu ajutorul unor manşete pneumatice aferente fiecărui membru inferior şi zonei abdomenului, ce se vor umfla progresiv din periferie în sensul circulaţiei limfatice. Acest masaj este realizat pe traseul vaselor limfatice şi are rolul de a conduce limfa blocată spre staţiile ganglionare principale pentru ca mai apoi să fie preluată şi eliminată prin urină. Metoda de drenaj va fi stabilită de medicul centrului, în funcţie de anamneza şi de cauza care a dus la afectarea drenajului natural.

Care sunt diferenţele faţă de un masaj anticelulitic?

– În cadrul unui masaj anticelulitic, drenajul limfatic este doar o etapă. După ce ţesutul este lucrat în mai multe etape, la sfârşit urmează drenajul, tocmai pentru ca toate pierderile celulare să fie dirijate spre excreţie.

În ce costau rezultatele vizibile? Ce va observa pacienta că s-a îmbunătăţit?

– Primul semn pe care îl observă majoritatea clienţilor este schimbarea aspectului urinei. Aceasta este mai concentrată, închisă la culoare şi cu un miros diferit. Este primul semn că terapia funcţionează. Apoi sunt diminuate edemele şi, odată cu acestea, începe şi pierderea centimetrilor.

Există recomandări pentru pacient înainte de o astfel de şedinţă?

– Este foarte important ca pacientul să fie foarte bine hidratat pe perioada curei de terapie. Un pacient care nu bea lichide suficiente nu va avea rezultate spectaculase.

Ce indicaţii trebuie respectate apoi?

– Cu cât facem mai multă mişcare, rezultatele vor fi mai bune, pentru că fiecare contracţie musculară ajută la refacerea drenajului limfatic natural al organismului.

Cât durează o şedinţă şi cât costă?

– O şedinţă costa 10 de lei, iar programul efectiv după montarea costumului durează 30 minute. După mai multe şedinţe Centrul Medical ,,Victoria Sănătăţii” vine în sprijinul pacientelor cu oferte promoţionale.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie